Telenovela lui Superman

Apropo.ro / 01.07.2006, 16:01
Telenovela lui Superman
Uitați de resuscitarea diverselor franchize de succes ale Hollywoodului, de misiuni imposibile, batmani, X-meni și spidermani. Omul de oțel revine pe ecrane, ambiționand sa-și reia la fel de spectaculos aventurile. Dar întregul story al producerii acestei urmari,

Uitați de resuscitarea diverselor franchize de succes ale Hollywoodului, de misiuni imposibile, batmani, X-meni și spidermani. Omul de oțel revine pe ecrane, ambiționand sa-și reia la fel de spectaculos aventurile. Dar întregul story al producerii acestei urmari, „Superman returns”, seamana mult cu o telenovela.

Regizorul Bryan Singer, autorul revenirii eroului de pe Krypton, a spus ca „daca arați simbolul lui Superman (celebra litera S) unui trib din jungla, sunt 50% șanse ca el sa fie recunoscut”. Cu toata aglomerația de supereroi pe care i-a impus tradiția benzilor desenate în America, Superman s-a dovedit, de-a lungul istoriei filmului, cel mai charismatic dintre ei.

Cauzele acestei popularitați imense sunt felurite. Un curator al muzeului de benzi desenate din Londra explica aderența imediata a eroului prin originea sa.

„Superman e un strain, venit de pe planeta Krypton, iar acest lucru a avut un ecou foarte puternic în randul americanilor, un popor format în mare parte din imigranți”.

Un critic american de benzi desenate vorbește însa și despre succesul mondial al lui Superman, „la care atrage în primul rand faptul ca știe sa-și foloseasca înțelept puterea imensa”.

El mai spune: „Daca ne gândim la epoca în care a aparut, în 1938, când fasciștii veneau la putere în Europa, iar în America lumea înca se resimțea în urma Marii Depresii, atunci e limpede de ce se bucura de așa mare popularitate”.

În fond, Superman lupta pentru adevar, dreptate și morala, adica valorile cultivate întotdeauna de americani. Unii analiști merg mai departe cu asocierile, vazand o dimensiune religioasa în figura justițiarului cu pelerina roșie.

Numele sau de botez, Kal-El, are o semnificație apropiata de expresia din ebraica. Expulzarea bebelușului de pe Krypton, cu cateva momente înainte de dezintegrarea planetei este comparata cu povestea lui Moise, iar Jor-El, tatal sau, îi spune ulterior (prin intermediul cristalelor din capsula spațiala): „Te-am trimis pe Pamant, unicul meu fiu, ca sa arați calea omenirii”.

În noul numar , puteți afla lucruri interesante despre Milla Jovovich, fosta Leeloo care revine în rol de vampirița în pelicula „Ultraviolet”.

Tags: