Temptation Island – Insula iubirii: primele cupluri oficiale! Băieţii petrec, iar fetele plâng

De: Nicoleta Nicolae / 23.05.2016, 11:54
Temptation Island – Insula iubirii: primele cupluri oficiale! Băieţii petrec, iar fetele plâng
Ediţia a treia e emisiunii „Temptation island – Insula iubirii” a adus pe insula fetelor tristeţe şi dezamăgire, în timp ce pe insula bărbaţilor au apărut primele cupluri oficiale: Alin şi Cătălina, Saşa şi Maria, care nu s-au mai ferit să se îmbrăţişeze, să-şi facă poze, să se sărute pe obraz şi să caute orice apropiere între ei.

În timp ce Alice regretă faptul că în timpul relaţiei sale nu a observat anumite lucruri pe care le-a aflat despre Alin în doar trei zile petrecute pe insulă în compania ispitei Cătălina, la rândul ei, Elena, vizibil deranjată nu atât de apropierea lui Saşa de ispita Maria, cât mai degrabă de faptul că a fost bârfită public, este hotărâtă să-şi recâştige libertatea şi să se arunce în braţele ispitei pe care o place încă din primul sezon al emisiunii difuzate de Antena 1.

Jojo îl va alege pe Marius pentru a petrece o zi întreagă alături de el, iar în acest timp vor vizita una dintre cele mai frumoase peşteri din lume, descoperită în urmă cu 200 de ani. Cum vor merge lucrurile între cei doi, telespectatorii vor vedea marţi, de la ora 20.30, la Antena 1. Şi tot marţi Alin şi Cătălina vor merge, spre supărarea lui Cristi, la primul lor date, printre elefanţi, urşi, cimpanzei, maimuţe urlătoare. Aici, Alin îi va povesti Cătălinei şi despre schimbările importante pe care este decis să le facă în viaţa lui la întoarcerea din Thailanda,

Spre marea ei bucurie, Elena va petrece o zi întreagă alături de Matei, căruia-i va spune că relaţia ei cu Saşa s-a încheiat.  Pentru că despărţireaa de cel cu care a venit pe „Temptation Island – Insula iubirii” nu pare să o afecteze absolut deloc, Matei se va strădui să găsească o explicaţie pentru comportamentul cel puţin ciudat al Elenei. Ce va afla Matei în timpul petrecut la echitaţie pe malul mării, dar şi în timpul picnicului de pe plajă, rămâne de văzut. În aceeaşi seară, Cristi va încerca să se consoleze după eschiva Cătălinei de ieşi la date cu el şi-şi va petrece ziua alături de o ispită care, din păcate, nu-l atrage deloc. Despre cine este vorba şi ce anume va face Cristi imediat ce se va întoarce de la date, telespectatorii vor vedea marţi seara.

Odată întoarse de la date-uri, fetele vor avea de trecut peste câteva momente greu de suportat. Din nefericire, imaginile pe care le la arăta Radu Vâlcan la ceremonia focului vor aduce lacrimi şi dezamăgire pe insula fetelor, care vor fi absolut şocate să vadă cât de mult au avansat relaţiile dintre partenerii lor şi ispite. Ce decizii iau fetele şi cum evoluează relaţiile pe insula băieţilor, telespectatorii vor afla marţi, 24 mai, de la ora 20.30, la Antena 1.