Testeaza bere de-acasa si castiga bani

De: Manuela Stoicescu / 21.02.2008, 13:22
Testeaza bere de-acasa si castiga bani
Postul se numeste oficial "Chief Beer Officer" si presupune nici mai mult nici mai putin decat sa fii "bautor sef".

Postul se numeste oficial "Chief Beer Officer" si presupune nici mai mult nici mai putin decat sa fii "bautor sef". Si daca multi dintre cei ce citesc aceste randuri si-ar da un sfert din viata pentru un astfel de job si cel mai probabil tot nu l-ar obtine, Scott Kerkmans a ajuns sa aiba acest titlu pe cartea de vizita la doar cativa ani de la terminarea facultatii.

Kerkmans a fost ales dintre 8000 de doritori sa "munceasca". Este primul Chief Beer Officer din lume, care isi duce activitatea zilnica in subsolul casei sale, unde gusta duzine de cutii de bere, din cele mai diverse, "batrane" si renumite soiuri. A crezut ca prietenii lui vor fi incantati, ca apoi sa-si dea seama ca la mijloc e vorba doar de invidie.

Scott a aterizat intr-un post asemanator imediat ce a implinit varsta legala pentru a consuma alcool. Apoi a ajuns sa decida ce bere merita consumata si sa aiba un cuvant hotarator de spus in privinta bauturii pe care o serveste prestigiosul hotel la care lucreaza. Sa nu credeti insa ca Scott sta degeaba. Numai in Colorado exista 75 de fabrici de bere la distanta de doua ore de casa lui, ceea ce inseamna ca proaspatul CBO are non stop de lucru.

Toata berea de care se bucura clientii hotelului trebuie sa primeasca intai acordul lui Kerkmans. Degustarea se face dimineata, cand papilele gustative sunt mai "energice". Si spre deosebire de degustatorii de vin, Scott inghite intotdeauna pentru a verifica gustul care ramane dupa. Are grija insa sa nu bea prea mult. Dupa cateva inghitituri, trece la urmatoarea bere. Are mult de munca si nici nu e inca vremea pranzului.