Testul care a băgat-o în sperieţi pe Nicoleta Luciu: “Mi-a schimbat viaţa”

De: Cătălina Matei / 02.06.2016, 13:25
Testul care a băgat-o în sperieţi pe Nicoleta Luciu: “Mi-a schimbat viaţa”
Sezonul estival a sosit şi toţi ne dorim să arătăm cât mai bine. Începem diete drastice şi apelăm la solar pentru a aveam un look exotic. Dar aceste acţiuni au şi efecte nedorite.

Nicoleta Luciu trage un semnal de alarmă şi povesteşte cum a exagerat cu solarul, în tinereţe, deteriorându-şi grav pielea.

“În tinereţe am abuzat foarte mult de solar, adică cel puţin 10 ani am fost mulatră, nu ştiai ce culoare am la piele, pentru că dormeam în solar. Stăteam 30-40 de minute, întotdeauna le convingeam pe fete să mă lase să stau câte 40 de minute, dormeam, mă trezeam neagră. Ca să întreţin negreala aceea, stăteam de trei ori pe săptămână şi mi-a îmbătrânit foarte tare pielea. La soare iarăşi nu mai stau pentru că vreau să mă protejez, vreau să mă menţin încă tânără”, a declarat, pentru libertatea.ro, Nicoleta Luciu.

A renunţat la solar abia după ce şi-a făcut un test, al cărui rezultat a alarmat-o. “Mi-am făcut un test la 26 de ani, ceva cu laser, şi la 26 de ani aveam pielea unei femei de 65 de ani şi m-am speriat! Şi din momentul acela s-a produs declicul. Mi-a schimbat viaţa”, ne-a povestit Nicoleta Luciu.