The Mono Jacks lanseaza EP-ul „Fortunes”

De: Pandaru Alin Daniel / 06.12.2011, 18:10
The Mono Jacks lanseaza EP-ul
La distanta de un an de la primul album "Now in Stereo", The Mono Jacks revin cu EP-ul "Fortunes", care marcheaza o premiera, atat pentru trupa si pentru fani: doua piese in limba romana.

Numele discului ilustreaza procesul in care materialul a prins viata in studio: patru piese (‘four tunes’) – inregistrate in doar doua zile – care reusesc sa surprinda si povestea trupei care in acest an a batut drumurile Romaniei, Ungariei si Serbiei pentru a canta pe unele din cele mai importante scene: Sziget Festival, EXIT Festival, Ursus Evolution, B’Estfest sau in deschiderea concertului Suede.

Aflati in punctul in care majoritatea trupelor fac alegeri ce le vor defini cariera mai tarziu, cele patru „ravase” contin trimiteri autobiografice (‘Go Daddy’), experiente personale si, in acelasi timp, universale (‘Woman’), portrete de un realism amuzant (‘Modernis’), toate filtrate insa prin prisma unei introspectii lucide, aproape abisale (‘Gandurile’).

Liantul dintre cele patru piese ramane acea melancolie asumata – si uneori reprimata – care a devenit amprenta materialelor discografice The Mono Jacks.

Single-ul „Woman” a primit suportul vizual al echipei Griffon & Swans si s-a materializat intr-un videoclip frust si sincer, bine primit de catre public. Noul single este disponibil pentru download gratuit pe site-ul oficial al trupei: www.themonojacks.com.

Discul continua colaborarea de succes cu Andrei „Robin” Proca (inregistrare, mixaj si mastering), iar coperta poarta semnatura lui Adi Popa.

The Mono Jacks vor lansa EP-ul „Fortunes” pe 14 decembrie, la The Silver Church in Bucuresti, in cadrul unui eveniment deosebit.