Țigările mentolate, slim și lungi, aproape de dispariție

De: Marian Andrei / 12.07.2013, 13:30
Țigările mentolate, slim și lungi, aproape de dispariție
Comisia de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară (ENVI) din cadrul Parlamentului European a adoptat raportul referitor la interzicerea comercializării de produse din tutun ambalate atractiv, extinderea dimensiunii avertismentelor de pe ambalajele produselor de tutun până la 75% din dimensiunea acestora și interzicerea folosirii aditivilor, inclusiv a mentolului.

„Sumarul” propunerii de Directivă este următorul: interzicerea țigărilor lungi, subțiri, a celor mentolate sau cu aromă pe teritoriul țărilor membre, dar și interdicția comercializării produselor din tutun online sau prin distribuitoare automate de țigări. Chiar dacă unii aditivi, cum ar fi mentolul au fost interziși, Comisia a stabilit o „listă pozitivă” de ingrediente pe care un produs din tutun le poate conține. 

Parlamentul European dorește,  prin măsurile adoptate, să înăsprească accesul la țigări a tinerilor cu vârste de peste 15 ani din țările membre.

Propunerea de Directivă a fost aprobată cu 50 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă și 8 abțineri.

Decizia luată de Comisia de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară nu obligă nicio țară membră să ia vreo măsură din cele menționate. Directiva urmează să fie discutată, din septembrie, în plenul Parlamentului European, iar mai apoi, după o altă serie de dezbateri, se va lua o decizie la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește măsurile pe care vor trebui să le ia țările membre.