Tim și fabrica de vise

Remake egal rebut, am obosit s-o mai tot spun. Exista excepțiile care confirma bla-bla-bla (cel mai recent exemplu: „Candidatul Manciurian”), dar și asta am spus-o destul. Ceea ce n-am prea mai spus e ca exista (culmea!) filme care striga pur și simplu dupa un remake – „Willy Wonka and the Chocolate Factory” (1971), e cel mai nimerit exemplu. Pentru ca l-a cerut… l-a primit… din mana singurului cineast demn de aceasta onoare. Adica Tim Burton.

Noul film al fostului animator/wunderkind de la Disney (deștepții aia l-au înjurat cand au vazut Vincent și Frankenweenie!) pastreaza aroma și story-ul poveștii originale (semnata Roald Dahl), schimba însa titlul (justificat), ofera ambilor eroi principali (Charlie the Kid & Willy the Candyman) cate un tata pe masura (în cazul celui din urma, un Christopher Lee gigant și semi-autobiografic) și profita din plin de resursele de orice fel, fie ca țin de efectele speciale sau imaginația autorului. Am spus autorul cu un motiv întemeiat – trecand peste povestea și filmul original, ambele deopotriva de clasice, noua fabrica poarta în fiecare cadru amprenta burtoniana de care cei mai mulți dintre noi s-au amorezat, hat!, pe vremea lui Pee-Wee și a lui Beetlejuice… Exuberanța vizuala (mult decor original, foarte puțin computer, un munte de inspirație) nu merita descrisa în cuvinte – trebuie gustata cu ochii mari și genunchii la gura, în primul rand al salii de cinema.

Chestia cu genunchii, combinata cu aroma de ciocolata și cranțanitul de bomboane va va duce cu gandul probabil la un film pentru copii… Hm, mai gandiți-va. Dahl era un rautacios fara pereche – Burton, priviți-i filmografia, îl cam bate la fund. Umorul sau e negru și far’de mila iar în combinație (a patra) cu Johnny Depp frizeaza geniul. Americanii s-au plans ca Depp exagereaza și dauneaza (!?) filmului – mie îmi pare ca americanul face rolul anului, cel puțin.

Un lucru important merita repetat: numai Burton putea (și trebuia!) sa (re)faca „Charlie and the Chocolate Factory” – de la opening-ul muzical și pana la finalul delicios de subversiv aceasta bijuterie este un Burton 100% . Pofta buna!

Andrei Cretulescu