TOP 5: Continuări de filme populare care nu ar fi trebuit făcute. Chiar avem nevoie de 6 „Singur acasă”?

De: Adrian Popa / 18.04.2022, 13:43
TOP 5: Continuări de filme populare care nu ar fi trebuit făcute. Chiar avem nevoie de 6 „Singur acasă”?

Multe continuări de filme nu s-au ridicat la înălțimea primului titlu din serie, iar în unele cazuri nu au făcut decât să umbrească oarecum strălucirea acestuia. Una dintre cele mai populare postări recente de pe comunitatea r/movies de pe Reddit dezbate acest subiect.

Un utilizator a întrebat: „Ce continuări de filme nu ar fi trebuit făcute niciodată?”. Postarea a strâns aproape 2.000 de aprecieri, iar aproape 3.000 de utilizatori au comentat până la momentul redactării articolului.

Pe primul loc s-a situat, de departe, „Home Alone”/„Singur acasă”. „Chiar avem nevoie de șase nenorocite de ‘Singur acasă’?!”, a comentat un utilizator, iar postarea lui a fost apreciată de 2.100 de membri ai comunității. Mulți iubitori de filme de pe Reddit sunt de acord că primele două filme din serie ar fi fost suficiente.

Pe locul doi, după numărul de voturi primite, s-a situat filmul „Highlander II: The Quickening”, cu 1.700 de aprecieri. Producătorii nu se vor opri aici, se pare. Potrivit unor zvonuri, lucrul la un al treilea film ar putea începe în acest an, cu Henry Cavill în rolul nemuritorului.

filme
Sean Connery și Christopher Lambert în „Highlander II” (Foto: Profimedia Images)

Podiumul este întregit de „Son of The Mask” (1.000 de voturi), urmarea „The Mask” cu Jim Carrey.

Citește și: 10 filme de Paște de vizionat în această perioadă

A urmat, pe locul patru, cu 922 de voturi, „Speed 2: Cruise Control”. „Da. Mi-a plăcut foarte mult primul film. Nu era absolut deloc nevoie de această continuare!”, a scris un utilizator.

Top cinci al continuărilor de filme care nu ar fi trebuit făcute, potrivit cinefililor de pe Reddit, este întregit de „Cars 2” (668 de voturi). „Îl poți elimina din trilogie și ai o serie decentă”, a scris un membru al comunității r/movies.

Clasamentul încă o dată, pe scurt:

1. „Home Alone 3” și filmele din serie care au urmat după acest titlu
2. „Highlander II: The Quickening”
3. „Son of The Mask”
4. „Speed 2: Cruise Control”
5. „Cars 2”