Trei televiziuni erotice canadiene, avertizate pentru că nu difuzează suficiente producții autohtone

De: Marian Andrei / 07.03.2014, 15:00
Trei televiziuni erotice canadiene, avertizate pentru că nu difuzează suficiente producții autohtone
Miercuri, Comisia canadiană de Radio și Televiziune a avertizat trei canale erotice aparținând Channel Zero pentru că nu difuzează suficient material de producție canadiană.

Potrivit legislației, AOV Adult Movie Channel, XXX Action Clips și canalul de orientare gay Maleflixxx, ar fi trebuit să distribuie 35% (adică 8,5 ore pe zi) conținut canadian.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

Avertismentul a fost dat atunci când Channel Zero a depus cererea de prelungire a licențelor de emisie pentru cele trei canale erotice.

În 2012, atunci când Channel Zero a primit un avertisment asemănător pentru lipsa câtorva minute din cele 8,5 ore, vicepreședinta Jennifer Chen a arătat că „această abatere s-a datorat unei erori”.

Channel Zero nu are scuza că nu are suficient material autohton, producția videourilor pentru adulți fiind înfloritoare, mai ales în Quebec.