Trupa Antract a aniversat 30 de ani de carieră

De: Carmen Ulian / 10.03.2014, 13:30
Trupa Antract a aniversat 30 de ani de carieră printr-un concert de zile mari, alături de cei mai înfocați fani ai lor.

Bobiță, Paur, Manole și Răzvan, adică trupa Antract, spun că se simt mai emoționați acum, la 30 de ani de carieră, față de momentul în care au pășit prima dată pe scenă.

Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?

La concertul aniversar „Amintiri din viitor”, desfășurat în Râmnicu Vâlcea, au fost invitați și foști componenți ai trupei, precum și trupa Sold Out formată din copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Doi dintre ei sunt băieții lui Bobiță Cătușanu, Rareș la bass, Mihnea la chitară, iar la tobe a cântat Yanis, băiatul lui Cristi Iordan, membru fondator al trupei Antract.

antract

Concertul a fost filmat integral și urmează să fie pus la dispoziție fanilor, probabil, în viitorul apropiat.

Spectatorii au fost primiți în sală de celebrul personaj Darth Vader din „Războiul Stelelor”, iar cei de la Antract au asigurat muzica de bună calitate, artificii, efecte pirotehnice și jocuri de lasere.

Antract a fost înființată în martie 1984, când Bobiță Cătușanu, liderul trupei, abia împlinise 14 ani. Una dintre cele mai cunoscute piese ale formației este, cu siguranță, „Ești frumoasă…”. Până în prezent, Antract a scos pe piață șapte albume iar, în acest an, se pregătește pentru lansarea celui de-al optulea.

„Încercăm să finalizăm acest proiect care a început în 2011 cu piesa „Pentru tine”, o piesă premiată la „Romanian Top Hits Music Awards”, la Bacău. Piesa acum în promovare este >, iar, după acest concert, vom promova >, vom face și un videoclip. Timpul dedicat studioului este destul de limitat pentru că avem concerte prin țară și fiecare dintre noi are și alte treburi pe lângă muzică. Promitem să încununăm această aniversare și, undeva în toamnă, să lansăm un nou album”, spune Bobiță Cătușani, liderul trupei Antract.