Trupa Destiny’s Child s-a reunit după opt ani și lansează piesa „Nuclear”

De: Gabriela Voicu / 11.01.2013, 12:50
Trupa Destiny's Child s-a reunit după opt ani și lansează piesa
Trupa Destiny's Child, care s-a reunit după opt ani, va lansa un nou album pe 29 ianuarie, iar prima piesa promovată este "Nuclear".

Trupa Destiny’s Child s-a reunit și va lansa prima piesă după opt ani, ca parte a unei compilații cu cele mai romantice melodii, intitualată „Love Songs”.

Piesa numită „Nuclear” a fost produsă de Pharrell Williams, iar coproducătorii sunt Michelle Williams, James Fauntleroy și Lonny Bereal. Beyonce și Bereal au contribuit la partea vocală.

„Sunt mândră să anunț prima piesă originală a trupei Destiny’s Child, după opt ani!”, a scris Beyonce pe Facebook, postând și o fotografie cu coperta noului album care va fi lansat pe 29 ianuarie.

Materialul „Love Songs” va include, alături de „Nuclear”, hit-uri precum „Brown Eyes”, „Now That She’s Gone”, „Cater 2 U” și un remix semnat Timbaland pentru clasica „Say My Name”.

Trupa Destiny’s Child, din care au făcut parte Beyonce Knowles (1997-2013), Kelly Rowland (1997-2013), Michelle Williams (2000-2013), LeToya Luckett (1997-2000), LaTavia Roberson (1997-2000) și Farrah Franklin (2000), s-a destrămat în 2005, iar Beyonce și Kelly au urmat cariere solo.