Trupa U2, turneu în America de Nord şi Europa, în 2015

Apropo.ro / 04.12.2014, 15:49
Trupa U2, turneu în America de Nord şi Europa, în 2015
Trupa rock irlandeză U2 a anunţat, miercuri, că va porni anul viitor într-un nou turneu, în America de Nord şi Europa, urmând să susţină concerte în 19 oraşe, în perioada mai - noiembrie.
U2 va susţine câte două concerte în fiecare oraş din cele incluse în noul turneu, cu excepţia oraşelor New York, Los Angeles şi Londra, unde vor avea câte patru spectacole.
Turneul va debuta la Vancouver, cu concerte pe 14 şi 15 mai, şi se va încheia la Paris-Bercy, unde rockerii vor cânta pe 10 şi 11 noiembrie.
 
Noua serie de concerte va avea loc în săli şi spaţii acoperite, spre deosebire de precedentul turneu mondial al U2, intitulat 360, care a avut loc pe stadioane, în perioada 2009-2011. Cele 110 concerte din precedentul turneu au adus trupei încasări record, de peste 736 de milioane de dolari.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
„Vom încerca să creăm o ambianţă complet diferită în cadrul celor două copncerte diferite pe care le vom da în fiecare oraş, iar ideea noastră este să ne distrăm cu toată inocenţa, creând noi experienţe”, a declarat Bono.
 
Solistul U2 a făcut aluzie la cel mai recnet album al trupei, „Songs of Innocence”, în care Bono face referire la amintiri din copilăria sa. Artistul şi-a cerut scuze în luna octombrie, după ce albumul a fost oferit gratuit utilizatorilor iTunes, chiar şi celor care nu l-au solicitat, scrie Mediafax.
 
U2 a anunţat miercuri că albumul a fost descărcat de 30 de milioane de utilizatori şi ascultat online de 81 de milioane de ori, depăşind cifrele înregistrate de cel mai popular album al grupului, „The Joshua Tree”, lansat în 1987.
Bono, care s-a rănit la umăr în urmă cu o lună, într-un accident de bicicletă în Central Park din New York, este încă în convalescenţă după ce a avut nevoie de intervenţii chirugicale. Bruce Springsteen şi Chris Martin, solistul Coldplay, l-au înlocuit, luni, pe Bono, în cadrul unui concert U2 organizat în Times Square din New York cu ocazia unui eveniment de strângere de fonduri organizat de Ziua mondială pentru a lupta împotriva SIDA.