„Turist în orașul meu”: Bacău, Hunedoara și Sibiu, în topul concursului foto de pe Mediafax.ro

Apropo.ro / 16.04.2013, 16:19
Bacău, Hunedoara și Sibiu sunt primele trei cele mai votate orașe din concursul cu fotografii de la cititori "Turist în orașul meu", derulat de Mediafax.ro, care durează până în 23 aprilie și care oferă premii constând în excursii, marele premiu fiind un circuit în mai multe orașe din România.

Mediafax.ro a pornit în urmă cu două săptămâni o campanie destinată promovării orașelor din România, prin care îndeamnă locuitorii să își prezinte singuri cele mai frumoase locuri din orașele lor și să adune cât mai mulți susținători, prin intermediul platformei disponibile pe http://orasulmeu.mediafax.ro.

Campania se desfășoară exclusiv online, sub forma unui concurs de fotografie, în care participanții trebuie să încarce o imagine reprezentând un loc frumos din orașul lor, alături de o scurtă descriere și apoi să strângă cât mai multe voturi. Fiecare participant se înregistrează în concurs, introducându-și numele și adresa de email și poate încărca o singură fotografie.

Până marți au fost înregistrate 343 de înscrieri, concursul continuând încă o săptămână, timp în care se pot înscrie noi participanți, iar cei deja înscriși pot să adune voturi pentru fotografiile pe care le-au postat.

La final vor fi desemnați trei câștigători, în ordinea numărului de voturi adunate. Premiile acordate constau în pachete turistice. Premiul I este un circuit în mai multe orașe din România, iar câștigătorul poate alege din patru variante disponibile. Premiile al II-lea și al III-lea sunt reprezentate de două weekend-uri la Poiana Brașov și, respectiv, Predeal. Toate cele trei premii sunt furnizate de către partenerul campaniei – TUI Travel Center.

În completarea competiției între participanți sunt contorizate voturile adunate în total de către orașe, formându-se, astfel, un top al orașelor. Orașul cu cele mai multe voturi va beneficia de o galerie pe www.mediafax.ro, cu fotografii realizate de fotografii Mediafax Foto. Acum, primele trei cele mai votate orașe sunt Bacău, Hunedoara și Sibiu, dar clasamentul se poate schimba oricând.