Ultima dorinţă a lui Andrei Gheorghe. Familia: ”Am decis să o respectăm”

De: Cristiana Trifu / 21.03.2018, 10:31
Ultima dorinţă a lui Andrei Gheorghe. Familia: ”Am decis să o respectăm
Familia lui Andrei Gheorghe a postat pe Facebook un mesaj de adio emoţionant, după dispariţia unuia dintre cei mai mari oameni de TV şi presă din istoria recentă a României, mesaj în care anunţă că acesta şi-a dorit să fie incinerat, iar familia a decis să-i respecte dorinţa.

”Salutare Naţiune! Fiul tău Andrei a plecat dintre noi, a plecat aşa cum a venit, ca o explozie care nu ştie să ceară voie la nimic. Fiul tău Andrei a fost şi fiu rispitor şi cel mai blajin creştin. Fiul tău nu s-a temut să fie liber, să spună ce crede, să trăiască cum crede. Şi-a iubit copiii, familia, şi femeile, radio-ul, tv-ul, presa scrisă şi online-ul, filmele şi toate manifestările culturale inteligenţe. Iubea şi ştiinţa sau poate mai degrabă o respecta, nimic din ceea ce merita nu a scăpat neiubit de Andrei. Şi da, ştia să certe pe măsura iubirii sale, putea certa de la cel mai mic puradel până la tine, Naţiune. Certa somând o schimbare, nu-i făcea plăcere, spera că ceilalţi să înţeleagă, să evolueze, să crească, chiar şi împotriva dorinţei sau putinţei lor. Aşa era el, Naţiune, fiul tău Andrei, iubitul meu bărbat, minunatul lor tata, şi senzaţionalul vostru coleg mai mare, dar nu atât de mare încât să fi trebuit să plece… Stătea prost cu răbdarea, s-a grăbit…. Va puteţi lua rămas bun de la Andrei Gheorghe, joi 22 Martie şi Vineri 23 Martie, la Galeria Möbius, Str Mendeleev D.I. nr 2, Sector 1, Bucureşti. Dorinţa exprimată în nenumărate ocazii a fost că la moartea să fie incinerat. Aşadar, incinerarea are loc Sâmbătă 24 martie, la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, ora 10 a.m. ”

 

Jurnalistul Andrei Gheorghe, realizator de radio şi televiziune, a murit, luni seara, la vârsta de 56 de ani. Jurnalistul a fost găsit decedat în baia locuinţei sale din Voluntari. Decesul a fost constatat oficial în urma unui apel la 112, primit după ora 22, cauza fiind un stop cardio-respirator. Conform unor surse medicale, decesul s-a produs cu 12 ore înaintea constatării sale oficiale.

Trupul neînsufleţit al jurnalistului urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală.

Mesajul transmis de fosta soţie

Psihoterapeutul Petruţa Gheorghe, fosta soţie a lui Andrei Gheorghe, a transmis un mesaj dureros după moartea celui care a fost unul dinte cei mai buni oameni de radio şi televiziune.

„Iubitul meu care nu mai eşti aici…Rămâi doar în inimile noastre. O să spun despre tine că eşti extraordinar, că ai trăit extraordinar, ai iubit, ai greşit şi ai făcut lucruri extraordinare. Aşa erai tu, extraordinar…aşa o să rămâi în memoria şi inimile noastre“, a scris Petruţa Gheorghe pe pagina de Facebook a fostului ei soţ.    Petruţa şi Andrei Gheorghe au divorţat în anul 2014, după un mariaj de aproape şase ani, însă au rămas apropiaţi.    Andrei Gheorghe a avut o legătură strânsă şi cu cei trei copii pe care fosta lui soţie îi avea dintr-un mariaj anterior: Maria (19 ani), Katarina (17 ani) şi Maximilian (16 ani). Realizatorul mai avea o fiică, Anastasia (24 de ani), din relaţia cu iubita din studenţie.

Andrei Gheorghe: “Sunt bătrân, mă retrag din media”

Soţia lui Andrei Gheorghe se bronzează fără dungă!

Andrei Gheorghe, divorţ în mare secret!

Cazier de vedete! Celebrităţi din România cercetate penal

Petruţa Gheorghe este psihoterapeut de orientare psihanalitică, cu formare în Psihanaliza copilului şi Adolescentului. Este autorul traducerilor „Puncte de cotitură, dezvoltarea emoţională şi comportamentală a copilului tău, de la 3 la 6 ani”, de T Berry  Brazelton & Joshua Sparrow, Editura Fundaţia Generaţia, dar şi a „Psihologiei vieţii de zi cu zi”, de Kanneth T. Strongman, Editura Trei. „Eram într-o vreme singura femeie divorţată cu trei copii, pe care o cunoşteam… Este adevărat că tatăl lor a fost şi continuă să fie foarte aproape de ei, adică prelua şi preia o parte din responsabilităţi, a rămas într-o legătură permanentă cu copiii, dar aceea a fost formula pe care am crezut-o bună şi pentru mine, şi pentru copii. Acum, după atâta vreme am certitudinea că şi pentru el a fost”, povestea Petruţa Gheorghe în 2013, într-un interviu pentru Revista Tango.

Actriţa Nuami Dinescu a scris pe Facebook că multe persoane o să spună cât de talentat era Andrei Gheorghe, însă atunci când acesta a avut nevoie, nu şi-a găsit loc „în niciun post de radio”.

Acum toţi îşi vor aminti de tine, cît de bun erai, ce talent uriaş, bla bla bla… Păi da, că nu şi-a mai găsit loc în niciun radio, nicăieri nu a mai fost loc pentru el. Da, m-a şocat vestea şi nu mai vreau să vorbiţi despre profesionişti la trecut, lume care nu-ţi pasă decît de cifre şi bani. Păcat, mare păcat, l-am pierdut şi pe Andrei Gheorghe…”, a scris actriţa Nuami Dinescu pe Facebook.

Fostul preşedinte al ANAF Sebastian Bodu a spus că mereu a admirat stilul nonconformist al lui Andrei Gheorghe, chiar dacă preferinţele lor social-politice au devenit tot mai diferite în ultima perioadă.

„RIP, Andrei Gheorghe. Chiar dacă preferinţele noastre social-politice deveniseră, în ultima vreme, foarte diferite, întotdeauna ţi-am admirat stilul nonconformist. De când ne-am cunoscut, acum 25 de ani. (…) Aş vrea ca toţi care am fost colegi cu el la Radio Sky Constanţa să ne întâlnim şi să mergem la înmormântare. Radio Sky este locul unde s-a consacrat ca om de radio. Pur şi simplu nu îmi vine a crede”, a scris fostul preşedinte al ANAF Sebastian Bodu, pe Facebook.

Andrei Gheorghe s-a născut în 14 ianuarie 1962, la Lipeţk, în Rusia. A fost prezentator de emisiuni radio şi televiziune, dar a realizat şi filme documentare.

Andrei Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia rusă-engleză din cadrul Universităţii Bucureşti. El şi-a început activitatea jurnalistică în 1991, ca reporter special la Radio Constanţa. Ulterior, el a lucrat la Radio Sky Constanţa, iar consacrarea i-au adus-o emisiunea „13-14” realizată la Pro FM (1996-2002) şi postura de prezentator la Pro TV.

În 2002 şi 2003, Andrei Gheorghe a realizat la Antena 1 emisiunea „Gheorghe”, după care a avut emisiuni la Radio 21 şi la Radio Total.

A avut un rol secundar în filmele „Amen” al lui Costa Gavras, „Tinereţe fără tinereţe” al lui Francis Ford Coppola şi a colaborat cu „Paraziţii” pentru albumul „Irefutabil”.

În 2004 a devenit consilier media şi realizator de emisiuni – „Politică, frate!” şi „Am o ştire pentru tine!” la Realitatea TV, post cu care şi-a încheiat colaborarea la jumătatea lui 2009, când a plecat la Kanal D.

Andrei Gheorghe a fost şi prezentator al emisiunii „Rătăciţi în Panama”, difuzată de Kanal D.

El a fost şi consilier al ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, responsabil cu coordonarea Departamentului de Comunicare.