Ultima ediţie de audiţii din acest sezon, plină de surprize pentru juraţi: ”Eşti bucuria de care avem nevoie la X Factor!”

De: Alexandra Necsoiu / 29.10.2018, 11:40
Ultima ediţie de audiţii din acest sezon, plină de surprize pentru juraţi: ”Eşti bucuria de care avem nevoie la X Factor!”
Dansul a fost laitmotivul ultimei ediţii de audiţii din acest sezon ”X Factor”, iar de vinerea viitoare, Delia, Ştefan Bănică, Carla’s Dreams şi Horia Brenciu îşi vor prezenta echipele alături de care intrã în Bootcamp-ul celui de-al optulea sezon ”X Factor”.

Maria Cătălina Adam este studentă la Stomatologie, dar a fost mereu pasionată de muzică, iar talentul său i-a adus nu doar aprecierile juraţilor ”X Factor”, ci şi câteva ”atenţii” din partea acestora. ”Eu nu am mai văzut dentişti care să cânte aşa!”, a spus încântat Ştefan Bănică. Acesta i-a făcut apoi cadou o păpuşă şi o maşinuţă, pe care Maria a promis că le va păstra ca pe nişte talismane. ”Ai şi patru de DA”, a anunţat-o Horia Brenciu.

Ahmed al Dohan, jumătate iordanian, jumătate român, locuieşte de şapte luni în România fără un plan bine stabilit. Iar dacă până a venit aici a cântat doar la karaoke, Ahmed şi-a făcut curaj să încerce o carieră în muzică, însă din păcate a primit din partea juraţilor doar multe sfaturi. Pentru că şi-a ales o piesă extrem de senzuală, dar care nu a transmis niciun fior, celor din faţa scenei, juraţii s-au arătat dezamăgiţi. ”Dacă vrei să stai în România, fii mai pasional! Lumea de aici e pasională pentru orice: femei, maşini, mâncare!”, a spus Horia Brenciu, în timp ce Delia i-a dat lui Ahmed singurul vot de încurajare.

Vlad Andrieş este rapper şi ciocolatier, două pasiuni care se îmbină foarte bine în viaţa lui. În timp ce juraţii degustau ciocolată ce îi poartă semnătura, Vlad şi-a povestit în versuri viaţa şi parcursul lui atât în industria ciocolatei, cât şi în muzică. ”Mi-a plăcut extrem de mult! Nişte versuri nepretenţioase, dar ascuţite, un subiect personal, autoironic! Cred că tu ai o şansă foarte mare să ajungi în Bootcamp!”, a spus încântat Carla’s Dreams. ”Mie mi se pare că o ia pe drumul lui Macanache, e pe vibe-ul acela!”, a remarcat şi Delia, în timp ce Vlad a ”cules” cei patru de DA care l-au putea trimite în Bootcamp.

Simona Delegeanu nu se vede cântând fără chitara ei, iar juraţii au încurajat-o nici să nu se despartă vreodată de ea şi i-au dat toate cele patru voturi! ”Mulţumesc că veniţi muzică nouă, cu muzică bună! Tu nu o iubeşti pe Beyonce şi nu dansezi twerk! Îţi dau DA la X Factor”, a spus încântat Carla’s Dreams. ”Aş vrea să te mai ascult de plăcere, doar de plăcere! Avem de-aface cu o artistă, cu o cunoscătoare, avem nevoie de oameni ca tine aici!”, a exclamat Delia.

Mara Monac i-a cucerit pe cei patru juraţi cu energia ei şi a reuşit să scape de emoţii după ce a intrat pe scenă şi a început să cânte, aşa că nu a durat mult până au venit şi cei patru de DA. ”Cred că eşti bucuria de care avem nevoie la X Factor!”, i-a spus Horia Brenciu. Adevărata surpriză a venit însă pentru Mihai Bendeac, după ce acesta a sunat-o pe mama Marei să îi dea vestea bună. ”Mă bucur foarte mult, sunt mândră de fetiţa mea şi sper să găsiţi o chimie să… Deja cred că există! Să vă ajutaţi unul pe celălalt, în momentele bune, în momentele mai puţin bune”, i-a spus aceasta prezentatorului, care a rămas şi el uimit.      

Cristian Porcari, din Chişinău, a revenit anul acesta la ”X Factor” după ce anul trecut a ajuns până în Bootcamp, în echipa lui Ştefan Bănică. ”Carla’s Dreams mi-a spus anul trecut că trebuie să fiu reeducat şi asta am făcut în ultimul an. Am învăţat să nu mă cred mai presus decât alţii şi să fiu eu însumi”, a spus Cristian. ”Seamănă cu fiul meu izbitor, acum au amândoi şi aceeaşi freză, amândoi au crescut, îmi pare rău că nu a fost Ştefan aici, voiam să îi pun unul lângă celălalt”, a mărturisit Ştefan Bănică fără să încerce sã ascundã simpatia pe care i-o poartă.

Prestaţia sa l-a dezamăgit însă pe Carla’s Dreams. ”Mult mai slabă prestaţia ta de anul acesta! Urăsc nesiguranţa ta, îmi provoacă o senzaţie de nesiguranţă intern. Aş vrea ori să mori, ori să învii, dar să nu stai în astralul acela. Fă ceva, riscă!”, i-a spus juratul, care i-a dat totuşi un DA. Şi ceilalţi juraţi au remarcat o schimbare inclusiv în timbrul lui Cristian, însă au descoperit-o cu plăcere. Cu toate acestea, Cristian a trecut mai departe cu trei de DA, după ce Ştefan Bănică l-a sfătuit să îşi aleagă mai bine piese potrivite noii sale voci.

Damiana Sârbu spune că nu s-a înscris ca să câştige, ci pentru că vrea să îşi asume tot mai multe provocări în muzică, mai ales că pentru vârsta sa de 17 ani este deja extrem de matură. Motivul maturizării sale a fost divorţul părinţilor, care a forţat-o să înveţe să îşi poarte singură de grijă. În plus, mama sa a trebuit să aibă mai multe locuri de muncă, apoi să plece la muncă în Germania pentru ca fiica ei să aibă un viitor mai bun. ”Damiana, trebuie să înveţi să îţi controlezi vocea, să nu îţi tremure”, i-a spus Delia, în timp ce Ştefan Bănică şi Carla’s Dreams abia şi-au găsit cuvintele. ”Eu sunt absolut fascinat de mimica ta, eşti cel mai simpatic om pe care l-am văzut anul acesta la X Factor. Ai trei de DA şi te rog păstrează ceea ce ai tu, au foarte puţini oameni!”, i-a spus Carla’s Dreams, în timp ce Ştefan Bănică a îmbrăţişat-o în încercarea de a o ajuta să îşi liniştească emoţiile.

Grupul Stardust este format din prietenele Alexandra Stănilă şi Cătălina Neacşu, care se sprijină foarte mult nu doar pe scenă, ci şi în afara ei, aşa cum au făcut-o şi când Alexandra şi-a pierdut mama în urma unei boli necruţătoare. ”Mama îmi promisese că atunci când împlinesc 14 ani mă va aduce la audiţiile ”X Factor”, a povestit Alexandra, care a venit acum cu prietena sa. Stardust a luat cele patru voturi ale juraţilor, aşa că au plecat acasă cu o singură cerinţă din partea Deliei: ”Aş vrea să vă văd mai vesele!”.

Tot din Chişinău a venit la ”X Factor” şi actriţa Tatiana Levodanscaia, care a reuşit să îi intrige pe cei patru juraţi cu o interpretare complet diferită a unei melodii a lui Britney Spears. Tatiana a obţinut trei de DA după ce Carla’s Dreams i-a reproşat că s-a simţit certat pe parcursul întregii melodii.

Raymond Zainel a povestit că şi-a dat un ultimatum prin apariţia la ”X Factor” după ce în urmă cu trei ani a fost imaginea unei companii, a scos câteva piese, însă la final s-a întors la viaţa sa de zi cu zi şi la un loc de muncă mai puţin artistic. ”Nu ai pierdut timp, succesul poate să îţi vină şi la 30 şi la 40 de ani. Eu o să îţi da un DA, pentru că remarc la tine un timbru de bariton foarte cald”, l-a încurajat Horia Brenciu, iar Raymond a trecut mai departe cu trei voturi pozitive.

Fabricio Niada, un concurent originar din Brazilia, care a venit la „X Factor” cu piesa lui Gustavo Lima, „Che che re re che” şi i-a invitat la dans pe juraţi. Delia şi Horia Brenciu au primit imediat invitaţia şi i s-au alãturat concurentului pe scenã, în vreme ce Ştefan Bãnicã şi Carla’s Dreams au preferat sã rãmânã indiferenţi pe scaunele lor. ”Audiţiile înseamnã distracţie, înseamnã sã te simţi bine, sã te bucuri de neprevãzut!”, a spus Horia Brenciu, în vreme ce Ştefan Bãnicã a completat: „N-am simţit sângele latino prin vene, nu a curs la momentul acela!”. Ba mai mult, n-a ratat nici momentul sã-l „înţepe” pe Horia: „Stai jos, sã nu te dezmembrezi!”. Cum era de aşteptat, Horia nu a tãcut: „Iar eşti invidios cã am dansat împreunã şi tu nu!”, inspirându-l pe Ştefan sã le dezvãluie poreclele. Cu toată distracţia iscată, Fabricio nu reuşit însă să obţină şi voturile juraţilor. ”Merci pentru moment, merci că ai ridicat-o pe Delia de pe scaun, dar pentru concursul de anul acesta nu cred că este suficient”, i-a explicat Carla’s Dreams.

Vinerea viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, ”X Factor” intră în următoarea etapă a show-ului – Bootcamp-ul, iar Delia, Ştefan Bănică, Carla’s Dreams şi Horia Brenciu îşi vor prezenta echipele din cel de-al optulea sezon ”X Factor”.