Ultima legiune

Apropo.ro / 05.11.2007, 00:00
Ultima legiune
Roma, 476 d.H. Imperiul este ameninţat de hoardele barbare. Patricianul Oreste îl proclamă împărat pe fiul său, Romulus Augustus, cel care va fi numit ultimul Cezar. La numai 13 ani, împăratul e ameninţat de un mare pericol.

În ciuda protecţiei lui Aurelius, comandantul celei de-a patra legiuni, Romulus e capturat de Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goţilor) şi închis pe insula-fortăreaţă Capri. Împreună cu cîţiva camarazi de arme, Aurelius, magnifica şi periculoasa Mira şi magicianul Ambrosinus pleacă spre Anglia în căutarea celei de-a noua legiuni, ultima rămasă fidelă Romei… Chiar dacă a lucrat frecvent pentru marile studiouri, Doug Lefler s-a făcut remarcat în lumea televiziunii, pentru care a realizat numeroase episoade din seriile ”Hercule” şi ”Xena”. Filmul a fost turnat în Tunisia, unde a fost reconstruită Roma, şi Slovacia, unde s-a reconstituit Anglia începutului primului mileniu. Cu totul, filmările s-au întins pe 14 săptămîni.

”Ultima legiune” se inspiră din romanul cu acelaşi titlu al istoricului şi romancierului Valerio Massimo Manfredi. În ciuda vîrstei sale fragede, (17 ani), Thomas Sangster, interpretul tînărului Romulus, a jucat deja de două ori alături de Colin Firth în ”Nanny McPhee” şi ”Love Actually”. Luptătoarea Mira este interpre­tată de Aishwarya Rai, star al Bollywood-ului şi Miss World în 1994. Nu este pentru prima dată cînd frumuseţea indiană ”lucrează” departe de casă, ea avînd deja un rol principal în filmul ”Mistress of Spices” (2005) al lui Paul Mayeda Berges. ”Colecţia primăvară-vară 476 d.H.” a fost realizată de Paolo Scalabrino, un obişnuit al recon­sti­tui­rilor istorice, el semnînd costu­mele şi la ”Gangs of New York” şi ”Troia”. În general, actorii au fost şi pe post de cascadori, ei realizînd şi părţile de lupte. Colin Firth, care a practicat scrima în tinereţe, s-a crezut favorizat pînă în momentul cînd a văzut ce sabie uriaşă are în mînă: ”Nu credeam că o să mă pot şi mişca şi lupta în acelaşi timp cu o asemenea armă!”.

Luptătoarea Mira este interpretată de Aishwarya Rai, star al Bollywood-ului şi Miss World în 1994. Nu este pentru prima dată cînd frumuseţea indiană ”lucrează” departe de casă, ea avînd deja un rol principal în filmul ”Mistress of Spices” (2005) al lui Paul Mayeda Berges.

Premiera 9 noiembrie
TO: The Last Legion. Producţie Tunisia-Italia-Slovacia-Franţa-Marea Britanie, 2007. R: Doug Lefler. Cu: Colin Firth, Ben Kingsley, Aishwarya Rai, Peter Mullan, Kevin McKidd, Thomas Sangster, John Hannah. Distribuit de ProRom, Ro Image 2000