Ultra Pro este in incapacitate de plata

Apropo.ro / 13.05.2009, 10:04
Ultra Pro este in incapacitate de plata
Scaderea vanzarilor si lipsa lichiditatilor pune in pericol insasi existenta K Tech Electronics

In urma cu zece ani, Ultra Pro Computers era un nume important in comertul IT din Romania, insa astazi toate semnele duc cu gandul la o restructurare dura sau chiar la disparitia de pe piata.

K Tech Electronics, compania din spatele lantului de retail IT Ultra Pro Computers este la doar cativa pasi de prabusire. Saptamanalul Business MAGAZIN scrie ca datoriile neachitate la banci si furnizori ale K Tech depasesc 15 mil. euro, potrivit unei surse din piata, compania fiind in incapacitate de plata atat din lipsa lichiditatilor, cat si din cauza vanzarilor in scadere abrupta in ultima perioada.

Potrivit aceleiasi surse, afacerile companiei au inregistrat o crestere usoara anul trecut, pana la aproape 80 mil. euro, din care in jur de 1-2% a fost pierdere neta. In primele luni din 2009, scaderea a fost chiar mai mare de 50%, comparativ cu perioada similara din anul precedent.

Cititi mai mult in revista Business Magazin