Umbre întunecate (trailer)

Apropo.ro / 18.05.2012, 06:00
Umbre întunecate (trailer)
PREMIERA 18.05 TO: Dark Shadows. Producţie SUA, 2012. R: Tim Burton. Cu: Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Chloe Moretz, Eva Green, Gulliver McGrath, Bella Heathcote. Distribuit de MediaPro Distribution

În 1752, Joshua şi Naomi Collins părăsesc Liverpool-ul împreună cu fiul lor Barnabas, pentru a începe o viaţă nouă în America. 20 de ani mai târziu, Barnabas are toată lumea la picioare, sau cel puţin mare parte din oraşul Collinsport. Tânăr, bogat şi seducător, acesta culege inimile fetelor ca pe flori… până în momentul în care dă peste o floricică cu ghimpi. Angelique Bouchard este o vrăjitoare care aruncă asupra lui un blestem mai întunecat decât moartea: îl transformă într-un mort viu, un vampir. Două secole mai târziu, Barnabas e elibertat din greşeală din mormântul în care fusese închis şi se trezeşte, în 1972, într-o lume total schimbată… „Dark Shadows” este adaptarea pentru marele ecran a celebrului serial american omonim, difuzat între 1966 şi 1971. Astăzi decedat, Dan Curtis, creatorul serialului, îl alesese deja pe Johnny Depp pentru a-l interpreta pe Barnabas Collins. Pentru a intra în pielea filiformului vampir, actorul a ţinut o dietă strictă cu mult cei verde şi ananas, un regim destul de îndepărtat de gusturile vampirilor…