Un adolescent s-a împușcat după ce a mâncat ciuperci halucinogene

De: Gabriela Voicu / 09.07.2012, 17:00
Un adolescent s-a împușcat după ce a mâncat ciuperci halucinogene
Un adolescent de 17 ani din Florida, SUA, a fost la un pas să se sinucidă din cauza halucinațiilor provocate de consumul unor ciuperci.

Un adolescent din Florida, SUA, s-a împușcat în cap în încercarea de „a se trezi din coșmar” după ce a consumat ciuperci halucinogene.

Băiatul în vârstă de 17 ani, al cărui nume nu a fost făcut public, a consumat drogurile joi, alături de câțiva prieteni.

După ce aceștia au plecat, el a adormit, dar s-a trezit la scurt timp și a crezut că visează.

Adolescentul le-a spus polițiștilor că se simțea ca într-un coșmar și că nu putea să iasă din casă. El s-a dus în camera părinților, a găsit un pistol de calibrul 22 și s-a împușcat în frunte.

Un adolescent s-a împușcat din cauza ciupercilor halucinogene

„Am vrut doar să mă trezesc din coșmar”, le-a declarat tânărul polițiștilor.

Pentru că împușcătura nu a avut efect asupra stării lui, băiatul a încercat să curețe sângele din cameră și să-și bandajeze rana. El a ieșit apoi din casă și a fost văzut de cineva care l-a dus la spital.

Băiatul le-a declarat medicilor că nu a încercat să se sinucidă. „Sunt fericit și iubesc viața”, a spus el.

Polițiștii din Volusia County, Florida, au anunțat că adolescentul nu va fi sancționat.