Un Crăciun de poveste cu… Diana, Adela, Alina şi Sore

De: Cătălina Matei / 19.12.2011, 10:59
Un Crăciun de poveste cu... Diana, Adela, Alina şi Sore
Diana Dumitrescu, Adela Popescu, Alina Eremia şi Sore Mihalache ne dezvăluie câte ceva din culisele episodului “Pariu cu viaţa” din 24 decembrie, dar şi despre planurile lor de Sărbători.

Chiar în seara de Ajun, telespectatorii PRO TV vor avea parte de un episod special din „Pariu cu viaţa”, în care toate persoanjele vor avea parte de schimbări de look.

Cele patru actriţe şi-au câştigat numeroşi admiratori de când joacă în serialul „Pariu cu viaţa” de la PRO TV. Iar pentru „genraţia tânără”, adică Alina şi Sore”, acest proiect le-a schimbat complet viaţa. „Oamenii mă recunosc oriunde merg, mă strigă ori Sara ori Sore şi, spre marea mea bucurie, Sara e iubită de public. Îmi place la nebunie meseria mea şi nu mă văd făcând altceva, astfel încât sper ca viaţa mea să fie de acum înainte aşa”, spune Sore, în timp ce Alina o completează: „Am avut numai de câştigat. Am parte de tot ceea ce mi-am dorit, apreciere, posibilitatea de a face ceea ce îmi place, o echipă fantastică alături”. Împreună cu ceilalţi membrii ai trupei LaLaBand, cele două tinere debutante vor petrece Ajunul Crăciunului în faţa micului ecran. „Vom petrece Ajunul cu colegii din serial, vom viziona episodul de Crăciun şi vom mânca toate preparatele tradiţionale. În plus, am făcut o tombolă pentru cadouri şi va fi interesant când le vom desface pentru că ţinem secret numele celui care dăruieşte”, ne explică Sore.

În schimb, Adela, care s-a mutat de curând în casă nouă alături de iubitul ei Radu Vâlcan, va petrece Crăciunul împreună cu familia. Iar lista pentru Moş Crăciun a fost deja făcută. Ce-şi doreşte actriţa? „Zăpadă de Crăciun şi un cadou frumos extras la tombola din sufrageria alor mei de la Şuşani”. Cât despre relaţia ei cu Radu, am fost curioşi să aflăm cum stau cu gelozia cei doi îndrăgostiţi. „Absolut niciodată nu am fost geloasă şi nu cred că m-a menajat, doar acesta este felul lui de a fi. Şi, pentru că nici nu au apărut în relaţia noastră, probleme care să-l determine să facă vreun gest pentru care eu să devin geloasă”, ne-a lămurit Adela. Nici Diana Dumitrescu nu are motive de gelozie din partea soţului ei, Ducu. Iar când mai apar şi ciondăneli, interpreta Andreei Rădulescu din serial cedează prima: „Mie îmi trece mai repede, lui mai greu! Ducu m-a susţinut întotdeauna în tot ceea ce am făcut. E obişnuit să mă vadă la televizor şi, de curând, am lucrat împreună la un film de lung metraj, pe care-l veţi vedea în curând”.

Ajutoare pentru Moş Crăciun
Revenind la planurile vedetelor pentru Sărbători, am fost curioşi să aflăm care a fost cea mai tare distracţie pe care au încercat-o de Crăciun. „Într-un an, am mers într-un parc de distracţii cu prietenii şi ne-am dat în tiribombe, am mâncat vată de zahăr… a fost memorabil”, îşi aminteşte Sore. Iar Alina ne povesteşte: „Ţin minte că am organizat o întâlnire de Crăciun cu prietenii şi am apărut deghizată în Moş Crăciun”. Dacă ar fi să lucreze pentru Moş Crăciun, fetele şi-ar dori să fie repartizate la departamentul de… livrări. „Mi-ar plăcea să mă strecor fără urme, ca Moş Crăciun, şi să împart cadourile pe care oamenii şi le doresc”, mărturiseşte Alina. Rămâne de văzut ce cadouri vor primi cele patru actriţe anul acesta!
Cătălina Matei
Foto: Sorina Andreica