Un episod din viaţa unui adunător de fier vechi (trailer)

De: Mioara Tronaru / 09.08.2013, 08:00
Un episod din viaţa unui adunător de fier vechi (trailer)
PREMIERA 09.08 TO: An Episode in the Life of an Iron Picker. Producţie Bosnia şi Herţegovina-Franţa-Slovenia, 2013. R: Danis Tanovic. Cu: Nazif Mujic, Senada Alimanovic, Semsa Mujic, Sandra Mujic. Distribuit de Transilvania Film

O familie de ţigani trăieşte departe de centrele urbane din Bosnia-Herţegovina. Tatăl Nazif strânge metal din maşinile scoase din uz şi îl vinde la fier vechi. Mama Senada face curat în casă, găteşte, coace şi are grijă de cele două fetiţe. Într-o zi, simte o durere ascuţită în abdomen. La spital, i se spune că s-a întâmplat ceva cu fătul din pântece: ”Zic că a murit”. Riscă să facă septicemie şi trebuie operată cât mai repede. Dar Senada nu are asigurare medicală…

La Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ”Un episod din viaţa unui adunător de fier vechi” a primit Premiul Ecumenic al Juriului – Menţiune specială şi Ursul de Argint pentru cel mai bun actor, Nazif Mujic, şi Ursul de Argint – Marele Premiul al Juriului pentru Danis Tanovic.