Un gel special ne-ar putea repara dintii, fara sa mai ajungem la dentist

Apropo.ro / 24.08.2011, 13:35
Un gel special ne-ar putea repara dintii, fara sa mai ajungem la dentist
Cercetatori ai Universitatii din Leeds, Anglia, testeaza de zor un gel special care, dupa ce este aplicat pe un dinte avariat, va atrage calciu din organism si va regenera compozitia minerala a dintelui.

Frica de dentist determina foarte multi oameni sa indure problemele de dinti pe care le au, unii ajungand in situatii critice care necesita interventii chirurgicale.

Pentru a rezolva acesta problema, cercetatori ai Universitatii Leeds din Anglia au creat un gel special care contine peptida P 11-4, capabila sa „incurajeze” un dinte avariat sa se regenereze.

Dupa ce este aplicat pe un dinte, lichidul patrunde in micro-porii care se formeaza atunci cand acizii din bacterii dizolva mieralele dintelui. Odata instalat, lichidul va lua forma unui gel care va atrage calciul din organism si va regenera compozitia minerala a dintelul, oferind pacientului o metoda fara durere de reparatie a unei carii.

Acest produs a fost testat si pe un pacient uman iar Profesorul Paul Brunton, membru al grupului de cercetatori, a declarat ca „daca aceste rezultate ar putea fi repetate pe un grup mai mare de pacienti, nu am niciun dubiu ca in 2-3 ani acesta tehnica va fi disponibila dentistilor sa o foloseasca in cabinetele lor”.

Nu stim daca acesti cercetatori din Leeds au vre-o legatura cu cei din Franta deoarece si acestia testeaza de ceva vreme un produs similar, rezultatele fiind la fel de bune.