Un lider al piraților somalezi a primit 12 condamnări la închisoare pe viață

De: Marian Andrei / 14.08.2012, 10:30
Un lider al piraților somalezi a primit 12 condamnări la închisoare pe viață
O instanță americană l-a condamnat la 12 termene de detenție pe viață pe Mohammad Shibin, cetățean al Somaliei, care este considerat unul din organizatorii acțiunilor piraților în largul coastei Africii de Est.

Shibin a fost arestat în luna aprilie 2011, în timpul operațiunii de eliberare a iahtului Ouest, la bordul căruia se găseau patru cetățeni americani, capturat de pirați. Din nefericire, toți cei patru ostatici au fost uciși la începerea operațiunii de salvare, fiind primii americani omorâți de pirații somalezi în Golful Aden.

În afară de pedepsele cu închisoarea pe viață, Shibin, care a fost acuzat de piraterie, răpire și de faptul că a încasat bani pentru negocierea răscumpărării celor patru, va trebui să plătească familiilor victimelor și Guvernului SUA despăgubiri în valoare de 5,4 milioane de dolari.

În cadrul procesului au mai fost condamnați la închisoare pe viață alți doi pirați, în timp ce alți câțiva, acuzați de ucidere, ar putea fi condamnați chiar la pedeapsa capitală.