Un nou sezon al serialului UMBRE, la HBO

De: Cătălina Matei / 07.02.2017, 16:41
Un nou sezon al serialului UMBRE, la HBO
Sezonul al doilea al serialului original HBO Europe, produs în România, UMBRE, va avea premiera anul acesta la HBO.

Primul sezon al serialului UMBRE, care a avut premiera în decembrie 2014, s-a bucurat de un succes incontestabil în rândul publicului, reuşind să devină cea mai apreciată producţie HBO realizată în România.

Anul acesta Şerban Pavlu se întoarce în rolul lui Relu Oncescu. Finalul primului sezon îl surprinde pe Relu în momentul în care, pentru a scăpa din situaţia complicată în care se află, face o înţelegere cu Toma – capul mafiei constănţene – ca să-l lichideze pe Căpitanu’. Dar odată ce află că fiica sa, Magda, aşteaptă un copil cu Teddy, fiul Căpitanului, va mai putea Relu să-şi păstreze promisiunea şi ce consecinţe vor avea deciziile sale?

Pentru a face lucrurile şi mai complicate, în ecuaţie apare un nou jucător – Emilian – un poliţist cu personalitate volatilă, care are alibiul legii pentru a comite fapte ilegale. Când lucrurile par să scape definitiv de sub control, din Spania vine Nicu, fratele Căpitanului şi adevăratul cap al lumii interlope bucureştene.   Cel de-al doilea sezon al serialului UMBRE este scris integral de regizorul şi scenaristul Bogdan Mirică.

Bogdan Mirică şi Igor Cobileanski semnează regia ambelor sezoane ale serialului UMBRE. Bogdan Mirică revine în forţă în 2017 cu noul sezon din serialul UMBRE, după ce anul trecut a câştigat premiul FIPRESCI al secţiunii „Un certain regard”, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Cannes cu debutul său în lungmetraj – Câini.

Cel de-al doilea lungmetraj scris şi regizat de Igor Cobileanski, Afacerea Est, a fost lansat în cinematografele din România în toamna anului trecut. Filmul a câştigat în luna noiembrie trei premii importante la Festivalul de Film Tallinn Black Nights. Ca şi la primul sezon, imaginea poartă semnătura lui Andrei Butică, director de imagine pentru lungmetraje precum Poziţia copilului (regia Călin Peter Netzer), Câini (regia Bogdan Mirică) sau Toată lumea din familia noastră (regia Radu Jude).

Producţiile de ficţiune realizate până acum de HBO Europe în întregime în România sunt ÎN DERIVĂ, RĂMÂI CU MINE, UMBRE I, VALEA MUTĂ şi UMBRE II. Din partea HBO Europe, producătorii executivi sunt Antony Root, Wayne Henry şi Steve Mathews, iar Alina David este producător.

Casa de producţie care a realizat ambele sezoane ale serialului este Multi Media Est, reprezentată de Dragoş Vîlcu şi Valentin Antofi. Responsabil pentru muzica serialului UMBRE este Adam Balasz, care a realizat coloana sonoră a peste 30 de filme şi are o vastă experienţă în producţia muzicală.

Serialul este bazat pe Small Time Gangster, un format creat de Boilermaker Burberry şi licenţiat de DRG Formats. Primul sezon al serialului HBO, UMBRE, este disponibil pe HBO GO.