Un rechin foarte rar, capturat de japonezi

De: Marian Andrei / 09.05.2014, 10:00
Un rechin foarte rar, capturat de japonezi
Un rechin foarte rar, rechinul "gură mare", care a fost văzut doar de 58 de ori, a fost capturat la sfârșitul lunii trecute în largul coastelor provinciei japoneze Shizuoka.

Animalul, o femelă cu o lungime de patru metri, a fost capturat la o adâncime de 800 de metri, prinderea acestuia fiind un eveniment extrem de rar.

Dacă la capturarea lui nu s-a făcut prea multă publicitate, autopsia cu public efectuată la Muzeul Ștințelor Marine din orașul Shizuoka a atras aproximativ 1.500 de persoane.  

Numele rechinului (megamouth/gură mare) provine de la capacitatea enormă a gurii sale.

Potrivit WPTV, acesta este cel de-al 58-lea rechin din această specie care a fost capturat sau văzut vreodată. Muzeul de Istorie a Naturii din Florida (FMNH) arată că prima captură a unui rechin megamouth a fost făcută în 1976, iar creatura era atăt de misterioasă încât au trebuit create o nouă familie de rechini, un nou gen și o nouă specie pentru catalogarea ei (Megachasmidae, Megachasma și pelagios).

Site-ul FMNH listează numai 53 de cazuri de observare sau capturare a unui astfel de rechin, dintre care 13 în largul coastelor japoneze.

Rechinul gură mare poate atinge lungimea de 5 metri și trăiește în general la adăncimi mari, ieșind la suprafață numai noaptea, pentru a se hrăni.