Un satelit de peste o tonă se va prăbuși peste Terra duminică sau luni

Apropo.ro / 10.11.2013, 10:00
Un satelit de peste o tonă se va prăbuși peste Terra duminică sau luni
Satelitul european GOCE, lansat în 2009 pentru a cartografia variațiile înregistrate de gravitația terestră și rămas fără carburant, va pătrunde în atmosfera terestră cel mai probabil duminică sau luni

Epuizarea rezervelor de carburant s-a produs pe 21 octombrie, în jurul orei 03.20 GMT, Agenția Spațială Europeană (ESA) anunțând atunci într-un comunicat „încheierea misiunii” acestui satelit, informează cnn.com.

Click aici pentru prognoza meteo pe 15 zile

Cea mai mare parte din corpul satelitului, care are o lungime de 5,3 metri și o greutate de peste o tonă, se va dezintegra la intrarea în atmosferă, potrivit ESA, însă este posibil ca mai multe resturi „de mici dimensiuni” să ajungă la suprafața Terrei.

Nimeni nu cunoaște momentul exact când fragmentele satelitului vor cădea pe pământ, a adăugat ESA, întrucât satelitul nu va mai fi controlat în acele momente de operatorii săi, dar cel mai probabil bucățile de satelit se vor prăbuși în ocean sau în zone nepopulate.

Zona care ar putea fi afectată va fi totuși cunoscută cu o precizie mai mare pe măsură ce se apropie momentul intrării în atmosferă.