Un serial cu actualul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, disponibil pe VOYO

De: Ana Obretin / 03.03.2022, 18:23
Un serial cu actualul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, disponibil pe VOYO

„În slujba poporului/ Servant of the people”, un serial de comedie cu actualul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, va fi disponibil în curând pe Voyo.

Serialul de comedie arată ce se întâmplă atunci când un om obișnuit, dar cinstit, este ales președinte și a lansat cariera de actor a lui Zelenski. Comedia document arată parcursul unui om normal ce-și dezvoltă rolul de lider eroic și adorat. Profesorul modest și umil Vasili, personaj interpretat de Volodimir Zelenski, este surprins de camere de filmat extrem de furios pe situația mizerabilă a țării sale. Videoclipul devine viral după ce un elev decide să-l posteze pe Youtube. Reacția virulentă a acestuia îi aduce un val imens de simpatie, iar populația se mobilizează și strânge bani pentru a finanța campania acestuia de a accede la cea mai înaltă funcție din stat. Pe care o câștigă, se arată în sinopsisul furnizat de Pro TV.

Seria urmărește noua viață a profesorului Vasili, un președinte atipic, care decide să nu-și schimbe deloc traiul, să locuiască în continuare în apartamentul părinților lui, să împrumute bani de la prieteni până la finalul lunii și să meargă cu bicicleta la serviciu – doar că acum slujba lui este de a fi cel mai puternic om din țară.

În urma succesului uriaș al serialului, actorul principal, Volodimir Zelenski, și-a anunțat intenția de a candida la președinția Ucrainei, la alegerile din 2019. De data aceasta în realitate. Zelenski a ajuns să conducă Ucraina după o victorie zdrobitoare în urma unui val de nemulțumire a alegătorilor față de regimul anterior și a unei campanii care promite stoparea corupției împotriva căreia luptă și personajul interpretat în serial.

CITEȘTE ȘI: VOYO oferă utilizatorilor, începând din această săptămână, show-uri și conținut video premium original

Foto: Pro TV