Undeva la Palilula (trailer)

De: Mioara Tronaru / 20.04.2012, 13:05
Undeva la Palilula (trailer)
PREMIERA 20.04 TO: Undeva la Palilula. Producţie România, 2011. R: Silviu Purcărete. Cu: George Mihăiţă, Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Ioana Crăciunescu, Ilie Gheorghe. Distribuit de Transilvania Film

România, anii ’60. Prospăt absolvent de medicină, Serafim este repartizat la spitalul din Palilula, un orăşel pierdut undeva pe harta ţării. Palilula e un loc unde derizoriul coexistă cu lucruri fermecătoare. În spital, bolnavii sunt perfect sănătoşi, iar distracţia lor preferată este să asiste la disecţiile de la morgă. Restul populaţiei e imbecilă şi fermecătoare, izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii. Schimbările de regimuri politice, morţile, incendiile şi inundaţiile, nici una dintre aceste modificări majore ale lumii exterioare nu îi perturbă pe locuitorii oraşului.