Valentin Luca de la „Românii au talent” a accidentat grav o fetiță pe DN1

Apropo.ro / 19.06.2012, 11:00
Valentin Luca de la
Valentin Luca, barmanul care a ajuns în finală la emisiunea "Românii au talent", a accidentat grav o fetiță de 10 ani, pe DN1.

Valentin Luca, barmanul în vârstă de 26 de ani și fost concurent în primul sezon la „Românii au talent”, a accidentat grav o fetiță în decursul zilei de ieri. Acesta se afla la volanul mașinii personale, pe DN1, în localitatea Puchenii Mari, când o fetiță de 10 ani a sărit peste balustrada ce separă trotuarul și a încercat să traverseze șoseaua.

Valentin nu a mai avut timp să evite impactul și a lovit-o pe micuță. Un echipaj SMURD a ajuns imediat la fața locului pentru a acorda primul ajutor, după care au transportat-o la un spital din București. Fetița este în comă profundă având mai multe traumatisme craniene severe.

„Se pare că accidentul s-a produs în urma unei traversări neregulamentare. Din păcate, a fost necesară transportarea la o unitate spitalicească cu un elicopter al SMURD-ului”, a declarat Costache Gheorghe, IPJ Prahova.

Oamenii legii au stabilit că acesta nu consumase alcool, iar în urma măsurătorilor urmează să fie stabilită și viteza mașinii.