VAMA Acustic pe 8 decembrie la Hard Rock Cafe

Apropo.ro / 27.11.2014, 15:01
VAMA Acustic pe 8 decembrie la Hard Rock Cafe
Pe 8 decembrie la Hard Rock Cafe, BestMusic Live Concerts a pregătit o surpriză, special pentru luna cadourilor: primul show VAMA acustic! Tudor Chirilă şi echipa sa au pregătit un setlist de zile mari cu toate hiturile care i-au făcut celebri.
Un concert Vama este o experienţă unică. Trupa şi-a obişnuit publicul cu spectacole în care contopirea artelor este firească. Astfel, efectul generat de muzică, poezie, dans şi actorie este dublat de jocuri de lumini care transmit simultan mesajul profund al pieselor semnate Vama. Publicul, subjugat de magnetismul lui Tudor Chirilă, trăieşte, vibrează, iubeşte.
 
Trupa VAMA înseamnă: Tudor Chirilă, Eugen Caminschi, Gelu Ionescu, Lucian Cioarga şi Dan Opriş.
 
 
Foto: Mediafax Foto
 
Biletele pentru concertul acustic VAMA din Hard Rock Cafe pot fi găsite online exclusiv pe www.iabilet.ro şi în magazinele Muzica, Uman, Senia şi Perfect Tour dar şi la Hard Rock Cafe, inclusiv în ziua concertului la intrare.
 
Acestea costă 70 de lei cu loc la masă (sau fără loc) şi 90 de lei VIP cu loc la masă în faţa scenei.