Vechile posturi de Poliție Rurală vor fi reînființate

Apropo.ro / 30.08.2012, 09:27
Vechile posturi de Poliție Rurală vor fi reînființate
Vechile posturi de Poliție care funcționau în mediul rural vor fi reînființate și vor funcționa din nou, din 1 septembrie.

Vechile posturi de Poliție care funcționau în mediul rural vor fi reînființate și vor funcționa din nou, din 1 septembrie, după creșterea infracționalitatății în această zonă.

Infracționalitatea în mediul rural a crescut cu 6% față de anul trecut, după ce Poliția Rurală a fost reorganizată, iar posturile au devenit aproape inexistente. În cele mai multe sedii de Poliție exista un singur lucrător, cu program de la 8.00 la 16.00.

Fără polițiști în comune, spun oficialii MAI, furturile de animale, tâlhăriile și infracțiunile stradale au crescut comparativ cu 2011.

În aceste condiții, de la 1 septembrie, vor funcționa, la nivel național, 2.748 de posturi de Poliție în mediul rural, la care vor lucra, în ture, câte patru-cinci persoane, sub coordonarea unui șef de post care își va obține funcția în urma unui concurs, a precizat șeful Poliției Române, chestorul principal Petre Tobă.

Citește mai multe detalii despre reînființarea Poliției Rurale, pe Mediafax.ro