Vedetele trec la cratiţă la „Chefi la cuţite” pentru un scop caritabil – FOTO

De: Cătălina Matei / 22.11.2016, 11:18
Vedetele trec la cratiţă la „Chefi la cuţite” pentru un scop caritabil - FOTO
Antena 1 pregăteşte o ediţie specială a emisiunii „Chefi la cuţite” în care concurenţi vor fi vedete mai mult sau mai puţin talentate la gătit. Pe 28 şi 29 noiembrie, de la ora 20.30, chefii Sorin Bontea , Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu vor fi faţă în faţă cu farfurii gătite de vedete, le vor degusta pe nevăzute, iar surprizele care se li se vor dezvălui în spatele uşilor îi vor face să aibă cele mai savuroase reacţii.

Aşa se face că în etapa de preselecţii şi degustări pe nevăzute, mai multe vedete vor găti la „Chefi la cuţite” pentru a-i convinge pe cei trei juraţi să îi aleagă în echipele lor. Amna, echipa Neatza – Răzvan, Dani, Amalia, Flavia şi Cătălin Oprişan, Florin Ristei, Margherita din Clejani, Nicolai Tand, Liviu Vârciu, Mirela Boureanu Vaida, Cosmin Seleşi, Daniela Crudu, Andrei Aradits, Şerban Copoţ, Maria Buză, Dima Trofim şi Diana Munteanu îşi vor ascuţi cuţitele, vor scoate de la naftalină reţete care mai de care mai speciale şi îşi vor condimenta farfuriile cu multă imaginaţie pentru a arăta că sunt demni să meargă mai departe. Dintre aceştia, fiecare chef îşi va alege câte doi oameni pentru a-şi forma echipa cu care intră la luptă în bucătărie.

 Cei trei chefi vor degusta preparate foarte diferite, de la ciocolată de casă, la peşte sau paste făcute chiar acolo, iar pariurile se vor ţine lanţ. Ce vedetă s-ar putea ascunde în spatele fiecărei farfurii, ce surprize se află dincolo de uşile închise şi, mai ales pe cine s-ar putea ei baza în formarea echipelor? Nu vor lipsi momentele haioase, provocate în special de dezvăluirea vedetei care a gătit un preparat anume, nu vor lipsi nici surprizele plăcute, mai ales cele venite din partea unor oameni despre care chefii habar nu aveau că ştiu să gătească, la fel cum nu va lipsi nici voia bună sau muzica din platoul „Chefi la cuţite”.

 Ediţia specială a emisiunii are şi un premiu, în valoare de 3000 de euro, care va fi donat de echipa câştigătoare pentru o cauză nobilă. Acesta va merge la Rareş, un băieţel de 8 ani cu o poveste impresionantă, un băieţel greu încercat de viaţă, dar foarte curajos şi demn. Rareş s-a născut cu cea mai gravă formă de „spina bifida”, iar în urma acestui diagnostic medicii nu îi dădeau nicio şansă de supravieţuire. De la acest defect al dezvoltării tubului neural au apărut şi alte probleme, complicaţii, operaţii peste operaţii. Rareş este acum în scaun cu rotile, dar părinţii lui fac eforturi supraomeneşti pentru a-l sprijini şi pentru a-i oferi toate tratamentele care într-o zi l-ar putea face să se ridice. Pofta lui de viaţă este mai presus de toate aceste grave probleme, iar Rareş spune că fiecare dintre noi ar trebui să fie conştient de cât de important este să poţi merge pe picioarele tale.