Vescan: „Cu femei e greu, fără femei e și mai greu” (Interviu)

De: Mia Nicolescu / 21.02.2014, 11:00
Apropo.ro a stat de vorbă cu autorul celebrelor piese "În dreapta ta" și "Piesa mea preferată".

Când era copil nu se gândea că o să cocheteze cu muzica la nivelul la care a ajuns astăzi, preferând să joace fotbal în fața blocului, însă în prezent piesele lui sunt difuzate de toate posturile radio și de toate canalele de televiziune.

În 2006 a început sa cânte singur „de nebun”, tot în același an a lansat și primul material – „Învață, trăiește, zâmbește” alături de Masteru’, împreună formând trupa „Re’Vers”, iar în 2008 a lansat primul album solo „Dansez cu pozele vechi”. Vine din Cluj, locuiește de câteva luni în București, însă nu îi place atât de mult ca orașul natal, „dar nici nu îmi displace, este un oraș care nu doarme niciodată, ca Las Vegas-ul”, adaugă el.

Mai multe despre Vescan, autorul celebrelor piese „În dreapta ta” și „Piesa mea preferată”, aflați chiar de la el prin intermediul interviului pe care ni l-a acordat.

Vescan

Apropo.ro: Cum a fost copilăria ta?

Vescan: Fericită. În afara faptului că nu am avut bunici la țară și asta „mă enerva” tot timpul. Eu mergeam cu ai mei la băi sărate în timp ce toți prietenii erau la bunici, a fost o copilarie frumoasă. Am fost „copilul problemă” tot timpul, de când ma știu. Spre exemplu, la liceu, în clasa a 11-a, am trecut printr-o corigență, dar la bacalaureat am fost printre primii din clasă. Am avut o copilărie frumoasă și antrenantă, în anul 2014 copiii cred că își petrec copilăria mai mult pe Facebook și Instagram.

Apropo.ro: Ce job-uri ai avut înainte să te apuci de muzică?

Vescan: Am avut primul job în clasa a 10-a, ca ajutor de ospătar într-un hotel, unde am lucrat o vară întreagă. Aveam nevoie de bani ca să fac muzică. Am fost și brutar, apoi am lucrat la o benzinărie o perioadă, îmi amintesc cu drag. Munceam 12 ore pe zi, în ture, și reușeam să fac și muzică, chiar atunci lansam E.P.-ul „Ochii străzii”.

Apropo.ro: În 2009 spuneai că ai sâgele murdar cu hip-hop. În 2013, însă, a avut loc o „mică mare” schimbare. De ce ai acceptat să treci oarecum de la un stil muzical la altul?

Vescan: Stilul de muzică a rămas același. Că piesele sunt mai comerciale, asta e altceva. Cel puțin ce cânt eu e fix aceeași metrică de hip-hop, aceleași versuri de hip-hop. Personal nu am schimbat nimic, sincer, am facut ceva mai comercial pentru că îmi place. Eu am fost fan și underground și comercial, singura condiție la comercial e să fie cu „bun simț”, dacă nu e cu bikini și sâni pe afară, accept și comercialul. În concluzie, nu am schimbat stilul de muzică, am schimbat stilul de abordare al hip-hop-ului. Dar e tot hip-hop, cel puțin din punctul meu de vedere.

Apropo.ro: Am citit comentarii lăsate de fanii tăi pe Facebook și spuneau că vor un concert în care să cânți piesele care nu se aud la radio, adică piesele tale vechi. Ai luat în calcul această dorință?

Vescan: Nu o să fac niciodată un concert doar cu piesele vechi sau cu piesele pe care le cer X și Y. Eu decid playlist-ul unui concert, iar într-un concert cam 60% sunt piesele vechi, poate chiar 70%, am doar două piese comerciale.

Apropo.ro: Ce ai vrea să le transmiți celor care, inevitabil, te critică pentru decizia luată… aceea de a face muzică din care poți scoate și bani?

Vescan: Multă baftă! Să nu își mai piardă timpul criticând ceva ce nu le aparține. Adică, cu ce drept poți să mă critici tu că am facut o piesă comercială dupa ce am făcut aproximativ 40 de piese underground? Eu am considerat că este mai bine să fac și piese comerciale, fără să decidă altcineva în locul meu, fără să întreb sau să mă consult cu cineva, fără influențe, doar liberă decizie.

Apropo.ro: Și îți este mai bine acum?

Vescan: Vrei să știi dacă m-am îmbogățit peste noapte? Nu m-am îmbogatit.

Apropo.ro: Iar în ceea ce privește fanii?

Vescan: Nu cred că s-au împuținat. Sunt și cei vechi, sunt și noi, au apărut și câțiva care mă critică. Ce să zic, mergem înainte! Oricum, dacă mă asculți, să zicem, de cinci ani și îmi cunoști piesele, n-ai cum să mă critici la prima cu success comercial.

Apropo.ro: Care este piesa în care te regăsești cu adevărat? Piesa care te reprezintă.

Vescan:One Life” este piesa care mă reprezintă cel mai bine. Dar în toate mă regăsesc, pe toate le-am scris eu, toate sunt inspirate din viața mea… din viata celor din jur… toate fac parte din lumea mea… și reprezintă ceva din Vescan.

Apropo.ro: „Piesa mea preferată” și „În dreapta ta” sunt melodii care au în spate o poveste reală?

Vescan: „Piesa mea preferată” nu este despre o fată anume. Am avut vreo 3-4 relații până acum în urma cărora pot să scriu și romane, n-aș putea concentra totul într-o piesă, două. Am trecut prin multe situații și mai serioase și mai comice de-a lungul timpului. Piesa „În dreapta ta”… este ca o amintire despre o perioadă dragă, e ca o scrisoare trimisă unei foste prietene care „a fost acolo”.

Apropo.ro: O dedici cuiva?

Vescan: În hip-hop nu facem dedicații. (Răspunde râzând). Dedic piesa tuturor care simt la fel.

Apropo.ro: Ai o relație?

Vescan: Acum? Nu.

Apropo.ro: „Piesa mea preferată” a apărut înainte sau după cea a lui Connect-R, „Noi ne potrivim”? Te întreb pentru că atât eu, cât și alte persoane, am spus că ar fi asemănătoare.

Vescan: Piesa mea a fost lansată înainte cu o lună și ceva față de a lui. Asemanatoare? Piesele nu seamănă absolut deloc, poate modul de abordare, gen eu vreau albă, tu vrei neagră dar nu ne-am luat unul după celălalt, sunt sigur că este doar o simplă coincidență.

Apropo.ro: Are multe vizualizari pe Youtube, dar mulți au acuzat că refrenul sună a… manea.

Vescan: Din start era puțin orientală piesa, din instrumental, eu l-am sunat pe George Hora și i-am spus că am o piesa cu un instrumental diferit și cred că s-ar potrivi Kamelia. Nu am vrut să schimb nimic, mie îmi plăcea refrenul, mă bine dispunea și zâmbeam când îl auzeam. Să nu înteleagă lumea că m-am compromis, că m-a convins cineva să mă „prostituez”. Nu! Eu aveam piesa și am venit cu ideea. Am considerat-o o piesă bună, cu riscurile asumate. Era puțin mai comercială decât tot ce facusem până atunci, dar ăsta nu e neaparat un lucru rău. Și „În dreapta ta” este o piesa comercială care consider ca are un mesaj foarte serios. Cu piesele astea două am vrut să încerc două comerciale total diferite care să aiba totuși mesaj, logică, un concept, o idee.

Apropo.ro: Ne poți caracteriza femeia din punctul tău de vedere?

Vescan: Puțin „nebune” toate (răspunde amuzat), ăsta e punctul vostru comun, cu voi e greu, fara voi e si mai greu.

Apropo.ro: Cum te înțelegi cu fanele? Vin la tine cu propuneri indecente?

Vescan: Sunt fane și fane. Sunt fete care pur și simplu respectă ceea ce fac, nu m-ar duce neapărat într-o cameră de hotel. Spre exemplu, am întâlnit o tinerică la vreo 21 de ani, venise la mine la lansare, și când făceam poză îi tremura mâna pe spatele meu. Am întrebat-o ce s-a întâmplat, iar ea mi-a raspuns că mă respectă foarte mult. Ei bine, am simțit că fata aia chiar respectă muzica mea.

Apropo.ro: După colaborările cu Alina Eremia și Kamelia, sunt alte voci feminine cu care ai vrea să colaborezi?

Vescan: Sunt multe voci bune în țară. Nu pot să zic de acum că aș colabora cu X. Dacă ne întâlnim în studio, râdem, bem o cafea, ne apucăm de treabă împreună și iese ceva, e o chimie între noi, colaborez cu orice om care lasă aroganța acasă sau la intrarea în studio și cântă bine. Aș face o piesă cu orice fată talentată, dar din păcate nu pot să fac asta. Ami, spre exemplu, mi se pare o voce excepțională, are o sensibilitate rară în voce. Și Delia îmi place mult…

Apropo.ro: Cum este Vescan atunci când nu este pe scenă? Ce diferențe există între artistul Vescan și omul din spatele scenei?

Vescan: Uite-l aici, se plânge ca e racit (râzând). Sunt cel mai prietenos om, însă când îmi dai microfonul „ma transform” în sensul că nu mai văd, nu mai aud pe nimeni, știu ce am de facut, și uneori nici măcar indicațiile DJ-ului nu le mai aud (râzând). Nu știu ce să răspund exact, sunt fix la fel. Poate pe scenă sunt un pic mai serios decât în rest.

Vescan

Apropo.ro: Cât timp petreci în studio?

Vescan: Stau cu două studiouri în casă, deci de dimineață până seara sunt acolo. Mai bine întreabă-mă cât timp nu petrec în studio (râde).

Apropo.ro: Unde îți petreci timpul liber?

Vescan: În locuri liniștite. Îmi place marea, dar să fie o zonă liniștită. Sau la munte. Nu sunt batrân, dar duc o viață agitată, sunt mereu pe drumuri, și mai am nevoie de liniște.

Apropo.ro: Cât ai stat cel mai mult fără să dormi?

Vescan: Trei zile. Noaptea mergeam la locul de muncă, dimineață ajungeam acasă și băgam energizante, cafele și apoi îmi făceam treburile de zi.

Apropo.ro: Care a fost piesa pe care ai scris-o în cel mai scurt timp?

Vescan: Cred că „Piesa mea preferată”. Venisem de la un concert, era spre dimineață și eram binedispus, atunci am scris prima strofă și după-amiază am terminat a doua strofă. A durat 3-4 ore.

Apropo.ro: Poate că este cam devreme să te întreb, însă… care este cea mai mare realizare din cariera ta?

Vescan: În primul rând mă bucur că a reusit „nebunul ăla de copil” „să scoată capul” printre sutele de artiști și să ajungă să fie respectat. Pe de altă parte mă pot „lăuda” (râzând) cu faptul că am fost în Top 10 difuzari radio cu două piese în același timp, se întâmplă destul de rar. În rest, tot ce fac este o realizare și sper să reușesc să fac și mai multe.

Apropo.ro: Și cea mai frumoasă amintire?

Vescan: Eram într-un concert cu foarte multă lume, la Cluj, în aer liber, și scandau ai mei „Vescan, Vescan” într-o veselie. Cred că pentru orice artist ăsta e cel mai frumos moment. Simți că ce ai copt tu în noaptea aia, când ai stat până la 6 dimineața să îți storci nervii pentru ultimul cuvânt din ultima strofă, a meritat.

Apropo.ro: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit legat de carieră?

Vescan: (Răspunde amuzat) Primul sfat care-mi vine în minte este cel de la Codin Sebastian, fondatorul Creative Monkeyz, care îmi zicea înainte de primul album solo să aleg drept nume de scenă numele de familie, pe atunci eram „Veschy” și el zicea că sună a nume de paste făinoase (râzând). În rest, sfaturi îmi dă toată ziua… bune, proaste, dar în general fac ceea ce simt, nu urmez toate sfaturile pe care le primesc. Ă‚sta nu știu dacă e defect sau calitate. Sincer, dacă ascultam ce îmi spunea fiecare, acum eram la sapă de lemn.

Apropo.ro: Ce înseamnă să fii artist în România? Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele?

Vescan: Avantaje… te știe lumea, sau cel puțin cred ei că te știu, totuși eu am lăsat lumea să mă cunoască, pot să strig în gura mare ce mă deranjează, dacă mă deranjează ceva. Acum să nu crezi că mă lasă lumea să traversez prin intersecție doar pentru că sunt eu Vescan (amuzat). Și evident că sunt dezavantaje în orice domeniu… ești vulnerabil pentru că ei te cunosc, iar tu pe ei, nu.

Apropo.ro: Cum te-ai caracteriza ca artist?

Vescan: Ambițios, conștiincios și răbdător. Am avut răbdare să ridic cărămidă cu cărămidă, nu am apărut de azi pe mâine, am clădit ani de zile și încă sunt în stadiul de construcție. Sub nicio formă n-am de gând să fiu artist sezonier.

Apropo.ro: Ce ai învățat în toți acești ani de când încerci să răzbești în muzică?

Vescan: Am învățat să muncesc până îmi sar capacele. Fără muncă nu ai cum. E 1% talent, 99% muncă – cu siguranță, în orice caz. Oricine ești, trebuie să muncești foarte mult și să faci multe sacrificii.

Apropo.ro: Consideri că acum este momentul tău să arăți lumii ce poti?

Vescan: De multe ori vorbesc de Vescan la persoana a 3-a, consider că acum e destul de bine pregătit și de motivat pentru a reuși, nu vreau să arăt lumii ce pot… mai degrabă vreau să-mi arăt mie ce pot. Și vreau să arăt ascultătorilor cine sunt în spatele cortinei.

Apropo.ro: Ai făcut parte din trupa Re”Vers. Cum este mai bine: cu colegi sau pe cont propriu?

Vescan: Cu Re’Vers am niște amintiri grozave. Eram niște copii care și-au unit visele, primele concerte, primele apariții… Am rămas prieteni, am mai cântat în concerte împreună din când în când, dar am decis să mergem pe drumuri diferite. Trupă nu aș mai face cu nimeni, vreau să fiu stapân pe ce se întâmplă cu mp3-ul ăla, în ce direcție o ia, adică îmi place să gândesc proiectul singur de la cap la coadă. Dacă ești într-o trupă, de fiecare dată când scrii ceva trebuie să te consulți cu colegii și devii automat mai limitat. Așa, fac ce vreau, cum vreau, când vreau, deși susțin cu toată puterea munca în echipă.

Apropo.ro: În ce oraș îți place cel mai mult să mergi în concert?

Vescan: Încă nu am cântat în toate. În Cluj au fost mai multe reușite pentru că… e Cluj, e acasă. Mulțumesc orașului meu că mă susține în continuare. Sincer, chiar mă susțin foarte mult oamenii de acolo. Și la Ploiești am avut concerte memorabile, la Zalău, la Sibiu… Depinde foarte mult de perioada anului, de promovarea evenimentului.

Apropo.ro: Este ceva ce te deranjează la industria muzicală din România?

Vescan: Nu este problema mea, dar consider puțin grăbite textele. Mulți artiști nu mai pun preț pe text, contează doar cum sună piesa. Mi se pare că se copiază foarte mult, că mulți nu-și mai găsesc cuvintele, dar în același timp sunt și piese foarte reușite. Mă deranjează prostia și dorința de afirmare, vor să meargă cu pieputul în față și legănat. Mă deranjează când o piesă sună într-un fel, iar live e altă piesă, una pe care nu aș asculta-o niciodată. Mă deranjează că e pe mode, în doi ani se schimbă total muzica în România, ne îmbrăcăm altfel, cântăm altfel, avem alte efecte, avem alte instrumentale… Mă mai deranjează, dar asta ține de presă, că nici măcar nu se mai vorbește de artist, ci de prietena artistului X, care și-a luat pantofii Y și care seamănă cu prietena lui Georgică sau Petrică, etc.

Apropo.ro: Cine îți face instrumentalele?

Vescan: În perioada asta, de instrumentale se ocupă Mahia Beldo, prietenul meu drag. El a făcut și „În dreapta ta”, „One Life”, „Spune lumii”. Cu Boier Bibescu lucrez acum la două piese, este un producător mega mega talentat, cu Bros Project, care au facut „Piesa mea preferata” dar și cu alții.

Apropo.ro: Pe când un nou album și un concert în București?

Vescan: Pregătesc un E.P. de patru piese – „Muzică sau Nebunie” care va cuprinde doar piese underground, nu o să conțină nicio piesă comercială. Colaborările sunt încă secrete. Prima piesă, cea care dă și numele materialului, va fi lansată peste câteva zile. Practic, pe piesa asta o să se găsească răspunsurile la mai multe dintre întrebările de mai sus. E povestea vieții mele de când m-am apucat de muzică. Cât despre concerte, o să fie multe în perioada urmatoare, vom bifa multe orașe.

Fișă de prezentare Vescan Dan

Data nașterii – 26 Mai 1987

Înălțime/Greutate – 1.80 m/ 72 kg

Studii – Facultatea de Management Bogdan Vodă (Cluj)

Muzica preferată – Orice muzică bună

Artist preferat – Eminem/Ky-Mani Marley/Krizz Kaliko și mult etc.

Film preferat – Nu am

Mâncarea preferată – Mâncarea gătită de mama

Băutura preferată – Vinul roșu

La ce n-ai putea renunța – La muzică

Hobby-uri (în afară de muzică) – Planuri pentru muzică (râzând)

Sport preferat – Fotbal

Emisiunea/canalul preferat – Youtube

Cartea preferată – Nu am o carte preferată

Ce ți-ai dori de ziua ta – Să am timp să dorm 24 de ore

Ce-ai face cu un milion de euro – Studiouri audio caritabile

Culoarea preferată – Roșu