Vica Blochina: ”M-am simţit ca în Cambodgia”

De: Cristiana Trifu / 21.08.2018, 10:52
Vica Blochina: ”M-am simţit ca în Cambodgia”
Cea de-a şaptea ediţie a reality show-ului ”Poftiţi la Nea Mărin” este una plină de provocări pentru CRBL, Vica Blochina, Ionuţ Ghenu şi Andreea Tonciu. Sarcinile pe care le primesc de la nea Mărin îi pun pe aceştia în cele mai neaşteptate situaţii.

În ediţia de luni seară, cei patru au fost nevoiţi să se descurce singuri în administarea restaurantului lui nea Mărin, dar şi să organizeze o petrecere grecească în numai câteva ore. Cu acest prilej, Vica Blochina şi-a amintit de experienţa pe care a trăit-o în cadrul show-ului Asia Express.

”Mi se părea că târgul ăsta la care ne trimisese Nea Mărin era sora mai mică a Asiei. Când am ajuns acolo, m-au năpădit amintirile. Brusc m-am simţit ca în Cambodgia. Şi am şi aplicat metoda Asia. L-am luat pe domnul acela cu motocicleta şi l-am rugat să ne ajute să luăm fructe, legume, ceva ce aveam nevoie de pe acolo”, a mărturisit Vica Blochina.

Şi se pare că experienţa Asia Express a fost pentru ea un avantaj şi în momentul în care a trebuit să se ocupe de livrarea comenzilor de mâncare pentru clienţii restaurantului administrat de Nea Mărin.
”Noroc că în Asia am condus un tractor, altfel nu mă descurcam cu maşina de delivery de la Nea Mărin”, a concluzionat Vica.
Dacă prima zi a fost una plină de peripeţii, dar s-a terminat cu o petrecere de succes, în cea de-a doua zi vedetele vor avea parte de şi mai multe provocări. Cum vor face faţă acestora, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.