Vine iar Apocalipsa! De data asta o spune chiar Antihristul :)

De: Marian Andrei / 03.05.2012, 11:30
Vine iar Apocalipsa! De data asta o spune chiar Antihristul :)
Secta "Growing in Grace International" a început, la nivel mondial, o campanie pentru a anunța că în mai puțin de două luni va veni "Ziua judecății de apoi" pentru toată omenirea, mai puțin pentru adepții ei.

Conducătorul sectei, Jose de Luis de Jesus, se declară deschis Antihrist și îi împinge pe adepții săi să-și tatueze pe corp numărul 666.

De naționalitate portoricană, de Jesus spune că este necesar să se intituleze antihrist pentru că este greșit să se închine „învățăturilor evreiești” ale lui Isus și a promis celor care îl urmează puteri supranaturale, care îi vor ajuta să supraviețuiască Apocalipsei.

Referitor la „Ziua Judecății”, care va fi pe 30 iunie, unul dintre „locotenenții” săi, Alex Poessy, episcop al Growing in Grace International din Canada, spune că „În acea zi, trupul lui Jose de Luis de Jesus, care este om ca tine și ca mine, va deveni nemuritor” și „va trăi veșnic. Iar asta se va întâmpla și celor care îl urmeaza”.

De Jesus s-a născut în 1946, in Puerto Rico, și a emigrat în Statele Unite în adolescență. A înființat secta „Growing in Grace International” în 1986 și, cu toate că în decursul anilor a fost implicat în mai multe scandaluri legate de gestionarea fondurilor, i se alatură tot mai mulți adepți.