Virgil Ogăşanu – În numele tatălui

-Vă judecaţi personajul din cauză că şi-a părăsit copilul?
Orice familie destrămată este de condamnat, însă profesia lui l-a obligat să fie departe de casă. El nu i-a părăsit niciodată, i-a urmărit mereu din umbră, a fost cumva prins între ciocan şi nico­vală. Eu nu încerc să-i găsesc o scuză. Un părinte care îşi părăseşte copilul nu are scuză, însă Mihai Rădulescu îşi reabilitează într-un fel gestul prin revenirea în familia pe care o iubeşte şi pentru care suferă.

– Ce a fost cel mai greu în construcţia acestui personaj?
Nimic greu, ci doar o mare bucurie. L-am găsit atît de bine scris, am găsit regizorii cu care m-am înţeles foarte bine şi împreună l-am făcut foarte natural. Am folosit o paletă vastă de mijloace de expresie pentru acest personaj. Mi-ar plăcea ca şi în teatru să mai fac un rol asemănător.

– Cel mai dificil personaj din cariera dvs. care a fost?

Am jucat alături de Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Ştefan Bănică în “Revizorul”, în regia lui Lucian Pintilie. A fost cel mai interesant rol, nu spun greu. Din păcate, piesa a fost interzisă de cenzura comunistă.

– Cînd nu filmaţi, cu ce vă place să vă ocupaţi timpul?
Am o căsuţă la ţară şi nu am timp să văd cum înfloresc florile la fereastră. Sînt profesor la Facultatea de teatru a Universităţii Hyperion, actor la Bulandra, la Nottara, sînt implicat în proiecte la Acasă. Din cînd în cînd, merg la pescuit, iar în timpul liber îmi place să ascult muzica fiului meu.

– Fiul dvs. ce face?
Mihai Ogăşanu are 29 de ani, este compozitor, a terminat Facultatea de teatru, dar îi place mai mult mu­zica. Lucrează acum în Anglia şi a co­laborat mult cu Loredana Groza. Am mare încredere în el şi simt o bucurie imensă cînd văd că reuşeşte.

– Ce oameni v-au marcat evoluţia profesională?
Profesorii mei de română de la Turnu-Severin, unde am făcut liceul, mi-au trezit dorinţa de a urma această profesie. Tata nu a fost de acord, el voia să mă vadă medic veterinar, dar mama m-a încurajat şi am dat la Teatru. Am debutat la Piatra Neamţ, în piesa “Turnul Eiffel”, în regia lui Ion Cojar, cu care m-am mai întîlnit apoi şi la Naţional. Ulterior, am debutat la Bulandra cu “Suferinţele tînărului V”- o piesă în care se lăudau foarte mult blugii, dar care era şi un protest al autorului împotriva babalîcilor care poartă blugi. De aceea, eu acum nu port blugi (rîde). Din 1965, am rămas actor al Teatrului Bulandra

Regina – LUNI-VINERI, 20.30, Acasă TV