Vlad Roşca dezvăluie secrete de culise de la “Vocea României”

De: Nicoleta Nicolae / 03.11.2011, 11:27
Vlad Roşca dezvăluie secrete de culise de la “Vocea României”
Odată cu ediţiile live ale show-ului “Vocea României” de la PRO TV, intră în scenă şi V-Reporterul Vlad Roşca.

Vlad Roşca va avea câteva intervenţii în timpul fiecărei emisiuni „Vocea României” difuzate în direct, dar va fi în primul rând o prezenţă constantă în spaţiul virtual al show-ului (site-ul protv.ro, pagina de Facebbok facebook.com/vocearomaniei).

Vlad va oferi informaţii din interior, despre pregătirile dinaintea sau din timpul emisiunii, interviuri în exclusivitate cu antrenorii şi concurenţii şi va răspunde întrebărilor venite din partea telespectatorilor.

Noul reporter este deja o figură cunoscută telespectatorilor PRO TV, fiind fost concurent al emisiunii „Dansez pentru tine”. În 2010, el a participat la show-ul de la PRO TV alături de Maria Olaru. După această competiţie, Vlad s-a alăturat echipei de producţie din care face parte şi azi. Momentan este student la regie şi reporter pentru cele mai tari show-uri de divertisment de la PRO TV.

Vocea României se difuzează marţi, la PRO TV, şi în reluare duminica.