Vocea României începe pe 18 septembrie, la PRO TV

De: Nicoleta Nicolae / 20.08.2015, 07:00
Vocea României începe pe 18 septembrie, la PRO TV
PRO TV dă startul unui nou sezon incendiar al show-ului în care doar vocea contează vineri, 18 septembrie, de la 20:30.

În această vară, caravana Vocea României a căutat cele mai bune voci din ţară, în cadrul preselecţiilor pentru sezonul cu numărul cinci. Timp de două luni, echipa PRO TV a călătorit mai mult de 3.100 de kilometri şi a vizitat cinci oraşe: Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Timişoara şi Bucureşti, iar la preselecţii au venit peste 2.000 de persoane, pregătite să demonstreze că vocea lor este cea care va întoarce scaunele antrenorilor.

În etapa următoare, antrenorii şi-au ocupat scaunele şi au început audiţiile pe nevăzute! Meniul muzical oferit de aspiranţii la titlul de Vocea României a fost complet, cu melodii româneşti, hituri din repertoriul internaţional, dar şi alte surprize pe care telespectatorii le pot vedea începând cu 18 septembrie, la PRO TV!

Loredana, Moga, Smiley şi Tudor şi-au completat echipele, iar acum sunt într-o perioadă intensivă de pregătiri şi repetiţii pentru etapa în care competiţia vocilor se mută în ringul Vocea României. Pavel Bartoş, gazda emisiunii, i-a urmărit pe antrenori, a încurajat concurenţii, a fost alături de susţinătorii lor şi a liniştit spiritele de fiecare dată când lupta pentru o voce puternică a devenit mai crâncenă.

„Cel de-al cincilea sezon Vocea României va fi unul incendiar! Incendiar, în primul rând din perspectiva concurenţilor, care se vede că şi-au dorit să participe şi îşi doresc cu ardoare să câştige acest trofeu numit Vocea României. În al doilea rând, din perspectiva antrenorilor, care sunt într-o formă de zile mari – se vede că şi ei îşi doresc foarte mult să câştige acest trofeu. În al treilea rând, din perspectiva set-up-ului, care, dacă anul trecut ne-a surprins din toate punctele de vedere, anul acesta urcă la un alt nivel. Şi, nu în ultimul rând, sper, din perspectiva prezentatorului, care duce stilul vestimentar într-o altă eră. J Acum, lăsând gluma la o parte,  s-a străduit şi el să fie într-o formă de zile mari. Nu vă spun despre cine este vorba, o să vă daţi seama când începe Vocea României.”, spune Pavel despre noul sezon Vocea României.