Vrei să îţi dai iubita pe spate de 1 Martie? Un celebru cântăreţ de la noi pregăteşte un Mărţişor incendiar

Redacția / 28.02.2015, 14:00
Vrei să îţi dai iubita pe spate de 1 Martie? Un celebru cântăreţ de la noi pregăteşte un Mărţişor incendiar
Mai e foarte puţin până la prima zi de primăvară, iar majoritatea bărbaţilor se întreabă cum să îşi surprindă femeia iubită. Dacă până acum i-ai dăruit un trifoi, un coşar sau ghiocei, alături de clasicul şnur alb roşu, anul acesta este timpul să îi faci un cadou de care îşi va aminti, cu siguranţă, mult timp de acum înainte.
Şi, ce poate fi mai potrivit pentru a-i ura “primăvara frumoasă”, dacă nu o seară petrecută în doi, într-o atmosferă încărcată de energie pozitivă şi muzică bună? Un celebru cântăreţ de la noi are reţeta ideală pentru asta! 
 
Sâmbăta aceasta, Daniel Lazăr va urca pe scenă din Vault, unde va face ceea ce ştie el cel mai bine: spectacol. Şi, pentru că primele ore ale lui Martie îl vor prinde în faţa publicului, cântăreţul este hotărât să le ofere tuturor doamnelor şi domnişoarelor un cadou de neuitat. În stilul său caracteristic, exuberant şi plin de pasiune, acesta promite să transforme ultima noapte de iarnă în cel mai incendiar început de primăvară. 
 
 
“Sâmbăta aceasta pun la cale un show special pentru doamne şi domnişoare. 1 Martie mă va prinde pe scenă şi, pentru că primăvara e şi ea o doamnă, îi voi închina toată dragostea mea pentru muzică. Cred că nu există un Mărţişor mai potrivit pe care să îl ofer femeilor, fără de care lumea asta ar fi atât de fadă şi lipsită de sens. Melodiile au fost alese pentru a le spune celor care ne fac viaţa mai frumoasă cât de importante sunt pentru noi şi cât de bine ne simţim atunci când le avem alături, iar întregul concert va fi darul meu pentru ele”, a declarat Daniel, cu zâmbetul pe buze. 
 
Ca şi în cazul celorlalte concerte din turneul #LIVEANDLOUD, care l-au purtat pe Daniel Lazăr prin toată ţara, publicul său se poate aştepta şi de data aceasta la nenumărate surprize. Special pentru această ocazie, artistul va adăugă elemente noi, menite să transforme întreaga seara într-un moment de neuitat pentru toţi cei prezenţi, dar mai ales pentru reprezentanţele sexului frumos, care sunt în centrul atenţiei de 1 Martie.