Vrei sa stii ce gandeste?

Tare mult ti-ar placea sa stii la ce se gandeste atunci cand e cu tine, cand incerci sa-i prinzi privirea si ai senzatia ca e undeva, departe. Si daca ti-am spune la ce se gandesc barbatii, ne-ai crede?

Andrei
Despre nunti…
De câte ori mergem la o nunta, ma întreb cum rezista mirele în costumul ala stupid. Apoi ma întreb de ce citește ofițerul starii civile din catastif (ca doar o fi învațat pâna acum textul pe dinafara la câte nunți a oficiat). Ma întreb cum o fi fost preotul la școala. Il vad pe marele staroste X, plesnindu-l cu linia, ca l-a încurcat pe Isus cu Iuda.

Daca e iarna, ma întreb cât ar costa sa încalzeasca biserica și daca aș putea vreodata sa stau într-o casa cu tavanul așa de înalt. Calculez în cap de câta vopsea ar fi nevoie sa-l zugravesc și nu mi se pare rentabil.

Ma gândesc daca schela pe care te cațeri sa zugravești e cumparata sau închiriata.

Daca ar fi cumparata ai putea sa o depozitezi într-o magazie și sa o folosești ca raft pentru carți, pâna la urmatoarea zugraveala. La mijloc ai putea sa pui un televizor cu ecran gigant, din acelea cum am vazut prin magazinele… tari în domeniu. Și pe laterala ar fi loc de frigider și mașina cu program.

Spac & Petru lansează primul lor album – „Din ce în ce mai rău”

Uneori ma gândesc cum arata domnișoara de onoare dezbracata, dar asta depinde… de la caz la caz.

Mihai
Tandrete post-factum…
Dupa ce facem dragoste și ea se cuibarește în brațele mele, ma întreaba invariabil la ce ma gândesc.

Mai demult îi spuneam ca nu ma gândesc la nimic, pâna când mi-am dat seama ca nu e raspunsul potrivit. Acum îi spun ca ma gândesc la ea.

De fapt, de cele mai multe ori ma gândesc la un sandwich cu șunca. Dar nu șunca aia pe care o cumperi de la alimentara și care ți se lipește de cerul gurii. Șunca de casa, cum mâncam la bunica-mea când eram mic.

Îmi imaginez felia generoasa de șunca într-o chifla, cu un strat subțire de unt dedesubt și mult muștar deasupra, uneori și cu o frunza de salata, o felie de cașcaval și una de roșie.

Ma gândesc ce bine ar merge toate astea cu o bere rece. Aș bea-o pe balcon.
Vizavi se demoleaza o cladire și-mi place sa ma uit cum baieții aia sunt platiți sa distruga… chestii. Mi-ar placea, și mie, o treaba de-asta. Dar cel mai mult mi-ar placea sa nu fie nevoie sa muncesc… deloc.

Ma întreb ce s-o fi întâmplat cu obligațiunile CEC pe care mi le-a dat tata, când am împlinit 14 ani, și daca mai valoreaza ceva acum.

Pe urma îmi aduc aminte ca e prânz. Încerc sa-mi imaginez ce fel de sandwich-uri manânca demolatorii de peste drum, și iar îmi fuge gândul la sandwich-ul meu cu șunca…

Gabi
Casuta noastra….
De curând, prietena mea și cu mine ne-am mutat împreuna într-o garsoniera. Nu avem pat, dormim chirciți pe o canapea extensibila.

Dimineața ne trezim cu dureri crâncene de ceafa și spate.

În fiecare seara, ma gândesc la proiectul meu original de canapea, suficient de lunga ca sa te poți întinde fara ca picioarele sa-ți atârne în afara. Ar avea o telecomanda, și roți sa ma poarte la baie daca am nevoie.

Materialul ar fi unul revoluționar, de pe care petele aluneca. Un fel de silicon sau teflon.

De câteva zile am tot umblat prin depozite de mobila. Ea vrea sa înlocuim canapeaua cu un pat dublu cu saltea Relaxa.

Am vazut deja o gramada de paturi, dar înca n-am gasit unul sa-i placa. Când ea și vânzatorul încep sa vorbeasca despre avantajele saltelei cu burete fața de cea cu arcuri, ma întreb cât se câștiga din slujba asta și care e comisionul.

Pe urma îmi imaginez cum ar fi sa duc o viața de vagabond, sarind din tren în tren, umblând aiurea prin toate orașele mari, cerșind în piețele publice.

Îmi spun ca, daca aș ajunge vreodata în strada, fara bani și fara un acoperiș deasupra capului, mi-aș lua macar un câine sa-mi țina de urât.

Ma întreb în cât timp s-ar face tot depozitul scrum daca ar izbucni un incendiu și cât de mare ar fi asigurarea.

Ciprian
Mea culpa…
De fiecare data când ma anunța ca trebuie sa vorbim, ma gândesc ce-am mai facut rau de data asta. Când în sfârșit gasesc ceva, nu e niciodata același lucru la care s-a gândit ea.

În timp ce îmi spune cât de jignita și umilita se simte, cum am facut-o sa se simta prost etc. etc., încerc sa gasesc un mod sa o împac.

De obicei, nimic din ce fac sau spun nu o face sa se simta mai bine, așa ca ma întreb cum se așteapta ea sa rezolvam problema. Dau din umeri și încerc sa-mi dau seama cât de grava e situația pe o scara de la unu la zece.

Am observat ca, atunci când e cu adevarat furioasa (nu când joaca și un pic de teatru), vocea ei capata niște inflexiuni ciudate, ca un schelalait de câine.
Îmi aduc aminte ca vecinii mei din Militari aveau un câine care facea exact așa când trebuiau sa plece undeva și-l bagau cu forța în mașina.

Ma întreb ce s-o fi întâmplat cu el și daca mai au Dacia aia din ’79 sau și-or fi luat și ei o mașina mai de „Doamne-ajuta”.

Paul
Arest la domiciliul ei…
Duminica mergem sa mâncam la ai ei. În timp ce taica-su îmi povestește cu emfaza de microbist autentic tot ce s-a întâmplat în ultima etapa, ma întreb daca tacâmurile sunt cu adevarat de argint așa cum se lauda mama ei, sau e doar un inox de buna calitate.

Dintr-o data, mi se face greața când ma gândesc câte generații or fi mâncat cu ele și îmi promit sa-mi aduc de-acasa furculița și lingura de plastic.

Nu ma simt prea în largul meu, așa ca încerc sa mi-i imaginez pe toți pe WC (am auzit ca asta ajuta).

Un unchi mai batrân face o gluma. Râd din toata inima, nu de gluma, ci de moș. Cu moțul ala ciufulit și nasul ca un cioc de rațoi, parca ar fi Donald.

Apoi ma gândesc ca merita sa îndur orice, doar de dragul momentului când o sa fim din nou acasa și o s-o am numai pentru mine. Ma înroșesc pâna-n vârful urechilor amintindu-mi de seara trecuta.

Sursa: Super[!]