VREMEA în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 24 mai, pentru fiecare regiune a țării

Apropo.ro / 11.05.2015, 12:00
VREMEA în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 24 mai, pentru fiecare regiune a țării
Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 11 - 24 mai, pentru toate regiunile din țară: Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia și la munte.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.

MUNTENIA

În primele trei-patru zile, valorile termice vor crește treptat, iar în jurul datei de 15 mai vremea va deveni normală pentru această perioadă, cu maxime diurne, în medie regională, de 26 de grade și minime nocturne de aproximativ 12 grade. La sfârșitul primei săptămâni, temperaturile vor scădea, ajungând sub valorile obișnuite pentru a doua decadă a lunii mai, astfel că, pe 17 mai, se vor înregistra, în medie, maxime de 20 de grade și minime de 8…9 grade. Vremea se va menține răcoroasă și în prima parte a intervalului 18 – 24 mai, iar ulterior regimul termic se va apropia treptat de normal cu maxime, în medie, de 24…25 de grade și medii ale minimelor de 10 …11 grade.

Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai mare în zilele din intervalul 16-20 mai, când local se vor semnala și descărcări electrice, iar izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

OLTENIA

Până pe 15 mai, valorile termice vor crește treptat, ajungându-se la maxime diurne, în medie, de 25 de grade și minime nocturne de aproximativ 12 grade, adică valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. La sfârșitul primei săptămâni, temperaturile vor scădea, astfel că, pe 17 mai, se vor înregistra, în medie regională, maxime de 19 grade și minime de 8…9 grade. Vremea se va menține răcoroasă și în prima parte a intervalului 18 – 24 mai, iar ulterior regimul termic se va apropia treptat de normal, cu maxime, în medie, de 23…24 de grade și medii ale minimelor de 10 …11 grade.

Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai mare în zilele din intervalul 16-20 mai, când izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

LA MUNTE

Pe fondul unor mici variații ale temperaturii aerului de la o zi la alta, întreg intervalul de prognoză va fi caracterizat de o vreme apropiată de normalul termic pentru a doua jumătate a lunii mai. Astfel, în prima săptămână se vor înregistra, în medie, maxime de 12…15 grade și minime de 3…5 grade. La începutul săptămânii viitoare este probabilă o răcire, astfel că media pe întreaga regiune a temperaturilor maxime și minime va coborî cu 3…4 grade, iar ulterior se va produce o încălzire treptată a vremii, încât temperaturile vor reveni la normal.

Citeste mai mult aici!