Vremea.Apropo.ro: Temperaturile mai scad, revin ninsorile

Apropo.ro / 07.01.2013, 16:15
Vremea.Apropo.ro: Temperaturile mai scad, revin ninsorile
Dacă până acum am avut parte de temperaturi ceva mai blânde, în perioada următoare vremea dă semne de o ușoară răcire, cu precipitații și chiar ninsori.

BANAT

În intervalul 07- 09 ianuarie, vremea va fi rece, cu temperaturi medii sub pragul de îngheț chiar și în orele amiezelor și minime între -5 și -10 grade. Între 9 și 11 ianuarie valorile termice vor fi în creștere, urmând a se situa peste mediile climatologice ale perioadei, cu temperaturi maxime între medie de 3…6 grade și minime nocturne în jurul valorii de 0 grade.

În săptămâna 14 – 20 ianuarie se estimează o ușoară răcire a vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal pentru a doua decadă a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații (mixte la început, apoi mai ales ninsori) va fi mai mare în intervalul 10 – 15 ianuarie, respectiv 18 – 20 ianuarie.

CRIȘANA

În intervalul 07- 09 ianuarie, vremea va fi rece, cu medii ale temperaturilor maxime sub pragul de îngheț și ale minimelor nocturne situate aproximativ între -7 și -11 grade. După 9 ianuarie valorile termice vor fi în creștere, urmând ca în 11 ianuarie să se situeze peste mediile climatologice ale perioadei, cu temperaturi maxime în medie de 2…4 grade și minime nocturne în jurul a -1…0 grade. În săptămâna 14 – 20 ianuarie se estimează o

ușoară răcire a vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații (mixte la început, apoi mai ales ninsori) va fi mai mare după 10 ianuarie.

Cum va fi vremea la București

TRANSILVANIA

Intervalul va debuta cu dimineți și nopți geroase, în care mediile minimelor termice vor coborî sub valoarea de -10 grade în toată regiunea, iar în zonele depresionare sub -20 de grade. În zilele de 7, 8 și 9 ianuarie temperaturile maxime vor fi negative, situându-se în medie între -8 și -4 grade. În partea a doua a săptămânii vremea va fi în încălzire, maximele termice devenind preponderent pozitive, iar valorile minime urmând a se situa

în general între -6 și -2 grade. În săptămâna 14 – 20 ianuarie temperatura aerului va fi în scădere ușoară și se estimează un regim termic apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii ianuarie. Probabilitatea de precipitații va fi redusă în perioada 07 -10 ianuarie, dar va crește ulterior și va fi mai mare în zilele de 11 și 12 ianuarie, în jurul datei de 15 și din nou în intervalul 18 – 20 ianuarie, cu mențiunea că vor predomina ninsorile.

MARAMUREȘ

În intervalul 07- 09 ianuarie, vremea va fi rece, cu temperaturi medii la amiază sub pragul de îngheț și local sub cel de ger noaptea și dimineața, când minimele termice vor coborî la -10 grade. În partea a doua a săptămânii valorile termice vor fi în creștere, urmând a se situa peste mediile climatologice ale perioadei, cu temperaturi maxime în medie de 0…4 grade și minime nocturne ușor negative. În săptămâna 14 – 20 ianuarie se estimează o răcire ușoară și treptată vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii ianuarie.

Probabilitatea pentru precipitații (mixte la început, apoi mai ales ninsori) va fi mai mare în intervalul 10 – 12 ianuarie, respectiv 15 – 20 ianuarie.

vremea

Dacă vreți să aflați mai multe despre vremea pe 15 zile, intrați pe Vremea.Apropo.ropentru a afla informații exacte și în timp util, atât din România, cât și din cele mai importante 20 de orașe ale Europei.

MOLDOVA

Vremea va fi geroasă în primele zile ale intervalului, cu temperaturi minime între -18 și -10 grade și valori la amiază predominant între -7 și -4 grade. După 9 ianuarie valorile termice vor fi în creștere semnificativă, devenind ușor pozitive la amiază în cea mai mare parte a regiunii, în timp ce în orele dimineților minimele vor fi în general între -7 și -3 grade. Deși va fi în răcire ușoară, se estimează că regimul termic din săptămâna 14 – 20 ianuarie se va caracteriza prin valori de temperatură situate în jurul mediilor climatologice.

Vor fi ninsori locale la începutul intervalului, apoi probabilitatea de precipitații va mai mare în zilele de 14 și 15 ianuarie, respectiv 18 -20 ianuarie.

DOBROGEA

Vremea va fi rece în primele zile ale intervalului, cu valori maxime negative și minime ce pot atinge pragul gerului. După 9 ianuarie valorile de temperatură vor fi în creștere, cele maxime devenind pozitive, iar minimele urmând a se situa ușor sub limita de îngheț. În primele două zile ale intervalului de prognoză va ninge slab la nivel local. Ulterior, probabilitatea pentru precipitații, mixte, va fi mai mare după data de 14 ianuarie.

MUNTENIA

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme rece, cu valori ușor negative la amiază și cu nopți în care temperaturile vor coborî până la limita gerului, -10 grade. După data de 10 ianuarie vremea se va încălzi, sfârșitul de săptămână aducând temperaturi maxime în medie de 4…7 grade și minime ușor negative. Pe parcursul săptămănii 14 – 20 ianuarie nu vor fi variații termice importante, regimul termic menținându-se apropiat de cel mediu multianual pentru luna ianuarie.

În zilele de 7 și 8 ianuarie vor fi ninsori slabe, locale. Apoi, probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în intervalele 13 – 15 ianuarie, respectiv 17 – 20 ianuarie.

Cum va fi vremea la Brașov

OLTENIA

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme rece, cu valori în jurul a 0 grade la amiază și cu dimineți în care temperaturile vor coborî izolat până la limita gerului, -10 grade. După data de 10 ianuarie vremea se va încălzi apreciabil, sfârșitul de săptămână aducând temperaturi maxime în medie de 5…8 grade și minime ușor negative. Pe parcursul săptămănii 14 – 20 ianuarie nu vor fi variații termice importante, regimul termic menținându-se apropiat de cel mediu multianual pentru luna ianuarie.

Probabilitatea pentru precipitații (ploaie, lapoviță și ninsoare) va fi mai mare după 10 ianuarie, dar mai ales între 13 și 15 ianuarie.

LA MUNTE

Intervalul va debuta cu o vreme geroasă în majoritatea masivelor. După data de 8 ianuarie valorile termice vor în creștere ușoară, astfel încât pe 10…11 ianuarie temperaturile medii vor fi de aproximativ minus 8 grade noaptea și -3 grade ziua. În perioada 13 – 20 ianuarie nu vor fi variații termice importante, temperaturile menținânduse în jurul mediilor multianuale ale celei de-a doua decade a lunii Probabilitatea pentru precipitații, mai ales sub formă de ninsoare, va fi mai mare după data de 10 ianuarie.

NOTĂ‚: Dacă prognoza meteo se va modifica considerabil, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) va emite atenționările aferente, în timp util!