Vremea.Apropo.ro: Vin temperaturi de până la 12 grade Celsius

Apropo.ro / 31.01.2013, 09:00
Vremea.Apropo.ro: Vin temperaturi de până la 12 grade Celsius
Administrația Națională de Meteorologie anunță o încălzire a vremii de până la 12 grade pe timpul zilei. Noaptea se vor înregistra și -6 grade în termometre. Vom avea soare, ploi și vânt.

Vremea se încălzește ușor față de zilele precedente. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi precipitații pe arii extinse în nordul, centrul și estul țării și locale în rest.

PROGNOZA METEO până în luna aprilie: Ce temperaturi vor fi în fiecare regiune a țării

Pe parcursul zilei se vor înregistra valori de până la 12 grade Celsius, în timp ce nopțile vor fi reci în continuare cu temperaturi de până la -6 grade Celsius. Temperaturile maxime care se vor înregistra la nivelul țării vor fi cuprinse între 1 și 12 grade și minime între -6 și 2 grade.

La munte vor predomina ninsorile. Vor fi condiții de producere a poleiului. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 si 3 grade Celsius, iar cele minime între -2 si 2 grade Celsius. Izolat se va semnala ceața.

Vezi cum va fi vremea până pe 3 februarie!

http://vremea.apropo.ro/

 

Vremea în București, vremea în Iași, vremea în Cluj, vremea în Timișoara și în orice oraș vrei, vremea pe 10 zile, vremea pe 15 zile, vremea în weekend, vremea la munte, date exacte, în timp util și desenate frumos. Toate, pe vremea.apropo.ro

La București, vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 7 – 9 grade, iar cea minimă de -2 și -1 grad.

Vineri, vremea se va menține caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros în nordul și în centrul țării, unde vor fi precipitații sub formă de ploaie și lapoviță, precum și în zona de munte, unde vor predomina ninsorile. În celelalte zone cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi locale, ziua în sud și est, iar noaptea în special în regiunile vestice.

Vântul va continua să sufle tare pe crestele montane și va avea intensificări locale, temporare și în vestul, sudul și centrul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2 și 12 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade, ușor mai scăzute în depresiuni.