Whitney Houston – Back on track

Apropo.ro / 31.08.2009, 23:08
Whitney Houston - Back on track
După revenirea spectaculoasă a lui Britney Spears, o altă artistă de renume se întoarce pe scenă: cîntăreaţa de culoare Whitney Houston.

Amîndouă au gustat celebritatea, dar şi căderea în dizgraţie, în principal din cauza consumului de droguri. Totuşi, ambele artiste au renăscut, parcă, din propria cenuşă.
Scandalurile referitoare la consumul de substanţe interzise, nenumăratele internări în clinici private de dezintoxicare, precum şi divorţurile zgomotoase par a fi, acum, date uitării.

Luminile rampei, scandările publicului şi turneele internaţionale au revenit în centrul intereselor atît ale lui Britney Spears, cît şi a veteranei Whitney Houston.

E-adevărat, puţini credeau că mai este posibil să o revadă pe Houston, la cei 46 de ani ai săi, radiind ca altădată, cînd era de-ajuns să fredoneze doar începutul unei melodii din repertoriul său, pentru ca sala să continue să cînte restul versurilor.

La fel ca regretatul Michael Jackson, absenţa ei scenică a fost puternic resimţită la nivel mondial, dar nimeni nu putea prezice cînd ori, mai curînd, dacă va mai exista vreun concert.

Din păcate, Michael n-a rezistat îndeajuns încît să susţină cele 50 de concerte de la Londra. Ironia sorţii face însă ca Whitney Houston să se afle pe lista posibililor artişti înlocuitori, care vor performa pe arena O2 în 2010.

Tot întîmplător, Londra este unul dintre oraşele sale preferate, loc unde diva a ales să-şi lanseze cel mai recent album al său,"I Look to You". Cum era de aşteptat, sound-ul a fost actualizat, noile piese înscriindu-se în trendul R&B şi avîndu-i ca invitaţi pe album pe Alicia Keys şi R Kelly. "I Look to You" va fi disponibil pe piaţă începînd cu 1 septembrie.