William și Kate au sărbătorit primul an de căsnicie la un han din Anglia

De: Gabriela Voicu / 04.05.2012, 18:30
William și Kate au sărbătorit primul an de căsnicie la un han din Anglia
Prințul William și soția sa, Kate Middleton, au aniversat primul an de căsnicie în Anglia, la un han din secolul al 12-lea.

Cuplul regal William și Kate a petrecut împlinirea primului an de căsnicie la hanul The Crown Inn, din Westleton, Anglia.

Surse care fac parte din personalul hotelului care datează din secolul al 12-lea au declarat pentru The Daily Telegraph că ducele și ducesa de Cambridge au dorit să fie tratați precum clienții obișnuiți și chiar au luat micul-dejun, format din șuncă și ouă, alături de alți oaspeți.

Potrivit The Daily Telegraph, cuplul regal se afla în zonă pentru nunta cuplului Hannah Gillingham-Robert Carter, mireasa fiind fosta colegă de școală a lui Kate.

„Am fost anunțați că vom avea oaspeți speciali, dar nu am știut cât de speciali vor fi”, a declarat Gareth Clarke, manager general al hotelului.

El a adăugat: „A fost un eveniment de familie minunat, cu atmosferă relaxată, iar cei doi păreau foarte fericiți că se află alături de prieteni. William și Kate au consumat ceva de băut la bar, înainte de a reveni în camera lor, seara. Sunt primii oaspeți din familia regala pe care i-am avut aici”.

Cuplul regal a părăsit hotelul duminică și a mers la reședința proprie pentru a aniversa primul an de la nuntă. Ei s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii fastuoase, pe 29 aprilie 2011.