YouTube va sancționa canalele care neagă rezultatele alegerilor din SUA

08 01. 2021, 13:04
In this photo illustration an YouTube application logo seen displayed on a smartphone. Logos displayed on smartphones in Ukraine - 04 Jan 2021,Image: 580852349, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Reprezentanții platformei YouTube au anunțat că vor sancționa de acum înainte toate canalele pe care sunt publicate videoclipuri prin care sunt negate rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA.

Anunțul vine după ce, joi, Joe Biden a fost recunoscut oficial ca următorul președinte al Statelor Unite ale Americii. Congresul SUA a validat astfel rezultatele alegerilor din 3 noiembrie 2020, iar acest gest permite rețelelor de socializare online să lupte împotriva conținuturilor care promovează teorii precum cele că alegerile au fost fraudate și că Donald Trump trebuie să rămână la Casa Albă.

Această sancțiune va lua forma unei “strike”, respectiv o suspendare de o săptămână pentru canalele vizate, potrivit Le Figaro

YouTube a amintit cu această ocazie că orice canal care primește trei astfel de avertismente într-un interval de 90 de zile va fi eliminat de pe platformă. Deși YouTube nu a spus acest lucru în mod explicit, regula i se va aplica și lui Donald Trump. Platforma a eliminat, miercuri, o declarație a președintelui, în care le spunea protestatarilor care au luat cu asalt Capitoliul din Washington să plece acasă, dar comenta în același timp că alegerile au fost fraudate. 

CITEȘTE ȘI: Zuckerberg anunță că i-a interzis accesul lui Trump pe Facebook și Instagram pe termen nedefinit

FOTO: Profimedia Images