Zbor incredibil cu multicopterul (Video)

Apropo.ro / 02.11.2011, 12:23
Multicopterul E-volo este o combinatie de 16 rotoare electrice cu elice, care a reusit sa ridice si sa mentina un om in aer.

Majoritatea elicopterelor functioneza pe baza unui rotor imens, care dezvolta o putere indeajuns de mare incat sa ridice cei cativa pasageri ai lor insa E-volo vine cu un concept nou, combinand mai multe motoare mici, capabile sa redea aceeasi putere insa care ofera un plus de siguranta pasagerului in cazul vre-unui rateu.

De asemenea, E-volo este mult mai simplu in functionare decat un elicopter conventional, motoarele fiind independente intre ele, avand fiecare cate o baterie si un controller.

Dupa spusele celor care l-au proiectat, E-volo poate zbura la fel de bine si cu 4 motoare lipsa, ceea ce aduce un plus de siguranta fata de elicopterele pe care le folosim astazi.

Momentan timpul de zbor al aparatului este limitat de capacitatea bateriilor, care garanteaza intre 10 si 30 de minute de zbor iar costurile pentru un astfel de zbor ar fi in jur de 10 dolari.

Este un dispozitiv gandit pentru transport de persoane inovativ, ieftin si usor de controlat. El cantareste in total 80kg, intrand lejer in clasa elicopterelor ultralight.

Un alt avantaj este posibilitatea montarii unei parasute deoarece nu exista un rotor deasura care sa blocheze deschiderea ei.

Ramane de vazut daca acest dispozitiv va fi imbunatit pe parcurs ce tehnologia va avansa si poate, in viitorul apropiat, vor adauga si un scaun de pasager ca sa fie pachet complet.