Zu TV sărbătorește 8 ani în weekend, iar telespectatorii pot face playlist-ul

De: Ana Obretin / 01.04.2022, 13:22
Zu TV sărbătorește 8 ani în weekend, iar telespectatorii pot face playlist-ul

Pe 3 aprilie, ZU TV marchează 8 ani de la lansarea pe piaţa media din România. De ziua ei, televiziunea le oferă telespectatorilor ocazia să facă playlist-ul postului punând la dispoziția acestora o platformă online pe care o pot accesa scanând codul QR afișat pe ecranul de emisie al ZU TV pe toată durata zilei.

Odată accesată platforma, telespectatorii pot menționa acolo piesa al cărei videoclip şi-ar dori să îl vadă pe TV. Aniversarea vine şi cu un concurs pe măsură, cu 8 vouchere a câte 1.000 de lei. În cursa pentru aceste premii intră toți cei care vor accesa platforma aniversară și care vor trimite mesajele lor către televiziune în felul acesta, potrivit unui comunicat remis Apropo de televiziune. Regulamentul concursului poate fi accesat aici

Întrega zi de duminică, pe postul TV va fi afişat un crawl aniversar pe care vor fi postate urările venite din partea telespectatorilor.

Încã de la lansarea sa, ZU a adus o nouă dimensiune platformei ZU, care cuprinde radio, online, evenimente, oferindu-le românilor o experienţă completă, trăită pe o platformă multimedia 360, potrivit aceluiași comunicat. Brandul ZU s-a impus în ultimii ani ca motor de promovare pentru artiştii tineri. În 2021, ZU TV a înregistrat o consolidare a cotei de piață faţă de anul anterior, dublându-şi audienţa în intervalele Whole Day şi în Prime Time. La nivelul categoriei, ZU TV este liderul muzical al diminetilor și al noptilor târzii şi a început anul cu +40% creștere a cotei de piață în cadrul nișei de muzică, devenind postul de muzică preferat din cadrul nișei de muzică a publicului 15-34 ani Urban.

CITEȘTE ȘI: ZU TV marchează șapte ani de emisie cu lansarea unui cont oficial de TikTok

Foto: Zu TV