Cum putem împăca Materialismul cu ... Fericirea?

  • 08.05.2017
  • ● Vizualizări: 525

În ultimele decenii, s-a conturat o graniţă din ce în ce mai accentuată între valorile ţărilor din Occident şi cele din Orient. Dacă materialismul şi consumerismul au devenit instrumente de interes ale Vesticilor, de cealaltă parte, Orientalii au ca piloni centrali de interes spiritualitatea şi dezvoltarea personală.

Psihologul Alexandru Pleşea este de părere că influenţa social-culturală a mediului în care trăim este mult mai puternică decât dorinţele noastre interioare. Chiar dacă avem înclinaţii către spiritualitate sau dezvoltare personală, dar am crescut toată viaţa într-o ţară care are ca valori centrale materialismul, vom adopta, în cea mai mare parte din timp, valorile mediului de provenienţă. 

“În Occident, consumerismul este un mod de viaţă, care absoarbe toate intenţiile şi dorinţele noastre. Invazia reclamelor, mall-urilor, pieţei de desfacere, gusturilor chimicalizate, mofturilor trupeşti, ne fac să ne rotim într-un cerc vicios care ne păstrează proaspeţi şi hotărâţi să lucrăm pentru bani, nu pentru evoluţie. Chiar dacă, la un moment dat, ne vom revolta interior împotriva acestui stil de viaţă, această revolta va dura foarte puţin şi vom constata că nu putem rămâne o mică insuliţă într-un ocean atât de mare”, afirmă psihologul.

Chiar şi aşa, specialistul crede că Materialismul şi Spiritualitatea pot coabita într-o lume construită în jurul banilor, dar ca această relaţie să existe pe termen lung, trebuie să găsim o direcţie comună de utilizare.

Cum putem împăca Materialismul cu ... Fericirea?

Banii aduc Fericirea atunci când scopul cu care îi cheltuim e mai mare decât interesul personal. “Orice altă dorinţă de avuţie materială este un capriciu, instinct şi factor de mărire a egoului, iar astfel de atitudini îl îndepărtează pe om de el însuşi. Banii aduc Fericirea când cei care muncesc, nu muncesc doar pentru ei înşişi, ci şi pentru cei de lângă. Un cadou pentru mama ta, o bucurie unui copil, o masă oferită unui prieten, o donaţie făcută celor cu handicap, o călătorie pentru familia ta, un acoperiş celor nevoiaşi etc. Cel mai cunoscut exemplu, în acest caz, sunt copii noştri, lucrăm şi îi ajutăm necondiţionat, pentru a-i avea şi păstra fericiţi. Cum ar fi să facem la fel pentru ceilalţi oameni?”.

Banii aduc fericirea doar când căutăm să servim viitorul nostru şi al celor din jur. “Servirea viitorului este observaţia spre unde ne îndreptăm şi ce scop avem. Dacă cei mai mulţi dintre noi căutăm să avem un acoperiş asupra capului, este doar pentru că aşa am văzut la părinţii noştri şi la societate. Această puternică programare ne face să muncim toată viaţa pentru asta şi, spre sfârşitul vieţii, vom constata că nu am făcut nimic şi pentru societate. Această concluzie ne va întrista”, afirmă psihologul.

Banii aduc Fericirea doar la cei care ştiu ce vor face cu ei. “Stările necontrolate şi capriciile noastre ne fac să cheltuim bani pe lucruri care îşi pierd valoarea după un timp scurt. Dacă ştim ce vom face clar cu banii, munca noastră începe să prindă un sens mai puternic. De exemplu, familia e bine, eu la fel, banii îi cheltuim pe ce ne place şi vrem, dar dacă la cineva din familie apare vreun cost de spitalizare şi e nevoie de bani, efortul depus pentru muncă va creşte considerabil. Cei mai mulţi oameni care înţeleg fluxul banilor, se comportă ca şi cum nu ar avea. Nu pentru faptul că sunt zgărciţi, ci pentru că înţeleg că fără un scop mai mare decât cel personal, nu pot câştiga mai mult”.

Sintagma “Banii nu aduc Fericirea” este pentru cei care înţeleg greşit Fericirea. “Fericirea nu este o stare dependentă de factorii exteriori, ea este o voinţă pe care o generăm din interior. Fericirea este puterea de a oferi mai mult decât ai primit. Continuitatea acestui proces este mediul în care Fericirea poate fi menţinută. Orice altă formă de Fericire este identificată cu egoul şi nu este decât confort, plăcere, dorinţă, capriciu, moft sau interes. Fericirea devine atitutinea care este căutată tot mai mult în mediile societăţii actuale. Angajatorii caută angajaţi fericiţi, iubitul caută o iubită fericită şi invers, colaboratorii, la fel, vânzătorii de servicii/produse, la fel. Aceste aşteptări nu duc la nimic bun, e nevoie de efort pentru fericirea celor din jur. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să facem lucruri mai multe pentru ceilalţi, astfel împlinirea noastră interioară, cât şi câştigurile, vor creşte”,

Comentarii
ABONARE