Alexandra Stan – iubită şi apreciată de japonezi

Apropo.ro / 19.11.2014, 16:28
Alexandra Stan – iubită şi apreciată de japonezi
Fascinată de cultura şi arta japoneză şi recunoscătoare pentru succesul pe care îl are în „Ţara Soarelui-Răsare”, Alexandra Stan a participat, aseară, la un eveniment inedit, de introducere în arta culinară japoneză.
La ceremonie au participat invitaţi români, simpatizanţi ai culturii şi tradiţiilor japoneze, dar şi ambasadorul Japoniei în România, domnul Keiji Yamamoto, care a felicitat-o pe artista româncă pentru muzica pe care o cântă şi pentru respectul pe care îl are pentru ţara lui, invitând-o să se simtă „ca acasă” la toate evenimentele cu specific japonez din România.
 
Alexandra, la rândul ei, i-a mărturisit că, deşi în pieptul ei „inima îi bate tot româneşte, este fascinată de tot ce vine din Japonia, de la muzică, dans, arta culinară, tradiţii, superstiţii, până la politeţea fascinantă pe care o poţi remarca la japonezii din ziua de azi”.
 
 
 
 
Venit din Tokyo special pentru evenimentul de la Bucureşti, chef-ul Akio Saito i-a explicat artistei că „secretul bucătăriei japoneze constă în punerea în evidenţă a celor 4 anotimpuri”, iar Seika Azuma, profesoara de dans, care a interpretat un dans tradiţional japonez, i-a mărturisit artistei ca şi în dans trebuie să existe mereu o perfectă armonie cu tot mediul care ne înconjoară.
 
Alexandra Stan a fost de patru ori în Japonia, cântând în cadrul unor festivaluri, concerte şi turnee în mai multe oraşe, ultima dată fiind în septembrie-octombrie 2014, timp de două săptămâni, în turneul de promovare a albumului UNLOCKED – Ediţia Japoneză, care se va lansa şi în România pe 25 noiembrie.
 
În prezent, artista mai pregăteşte lansarea unui nou single, în colaborare cu un artist român de top.
 
 
O felie din succesul Alexandrei Stan în Japonia, aici: